Privilegiatii bugetului
Romanii au aflat cu stupoare ca un anume angajat al statului obtine de la locul de munca venituri legale ce оntrec pana si cea mai sloboda imaginatie. Singurul care nu s-a minunat a fost seful direct al persoanei оn cauza, ministrul de finante, caruia suma, de ordinul catorva miliarde la nivelul unui an, nu i s-a parut indecenta, ci absolut normala. Este vorba despre acelasi ministru de finante, care gasea normale, toamna trecuta, si salariile de mizerie ale profesorilor. Bugetul, explica atunci dumnealui, nu permite satisfacerea revendicarilor cadrelor didactice, invitate sa dea dovada de realism si sa se multumeasca, deocamdata, cu ce au.
Avem tot dreptul sa ne оntrebam cum se face ca bugetul, de grija caruia nu mai poate domnul ministru, e atat de darnic cu unii si de zgarcit cu altii. Mai ales ca, оn orice stat, opereaza grile de salarizare a bugetarilor, ce stabilesc raporturi precise оntre baza si varf, si ca niciunde acest raport nu capata aberanta оnfatisare de 1/100.
Ni se va raspunde ca directorul miliardar e unul, iar dascalii – cateva sute de mii. Оnsa nu e deloc asa. Se prea poate ca seful Loteriei Nationale sa aiba cel mai mare salariu dintre bugetarii romani, ceea ce nu оnseamna si ca e singurul bugetar privilegiat cu asupra de masura. Daca s-ar lua la puricat toate regiile autonome ale statului, s-ar constata ca echipele lor de conducere primesc si ele de la saracul nostru buget salarii anuale de miliarde. Iar daca s-ar extinde cercetarea la nivel local, s-ar vedea ca nici acolo miliardarii nu trebuie cautati cu lumanarea. Ei se lafaie оn fruntea regiilor ce presteaza servicii catre populatie, platiti regeste tot din bani publici.
Оntr-o tara saraca, precum se zice ca e Romania, austeritatea ar trebui sa-i afecteze оn aceeasi masura pe toti salariatii statului. Si pe cei aflat