Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studentii mai au de asteptat pana la venirea burselor

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 5 martie 2006 ·

La Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) va incepe nebunia intocmirii listelor cu beneficiarii burselor pentru acest semestru. Pentru a preveni intarzierile, conducerea universitatii a recomandat facultatilor sa termine cat mai repede clasificarea studentilor in functie de medii. Practic, listele cu bursierii semestrului al doilea din cadrul UAIC trebuie afisate, la toate facultatile, pana vinerea viitoare, 10 martie. Decanii facultatilor au fost deja atentionati de conducerea UAIC in cadrul Colegiul Academic al universitatii de joia trecuta ca trebuie sa respecte cu strictete termenele stabilite pana acum, astfel оncat studentii sa-si poata ridica bursele pana la sfarsitul lunii martie. Trebuie precizat ca de fiecare data atunci cand vine vorba de intocmirea listelor cu beneficiarii burselor exista o serie de facultati, printre care cea de Litere, care nu pot respecta termenele impuse, punand astfel studentii in imposibilitatea de a primi banii la timp. Universitatea dispune de un fond de 2,6 milioane lei, pentru bursele semestrului al doilea. Din acesti bani vor fi acordate burse de performanta in valoare de 2,7 milioane lei (270 RON), burse de merit de 2 milioane lei (200 RON) si burse de studiu integrale si partiale de 1,7 milioane (170 RON), respectiv 1,2 milioane (120 RON) pe luna. De asemenea, continua acordarea burselor de performanta pentru studentii din mediul rural, оn valoare de 3,7 milioane (370 RON) pe luna, la fiecare din cele 15 facultati. Comisiile sociale ale facultatilor trebuie sa rezerve оntre 20 la suta si 30 la suta din totalul fondurilor alocate, pentru acordarea burselor sociale si celor ocazionale. Daca termenele impuse de conducerea universitatii vor fi respectate si de facultati, atunci, pana pe 13 martie, studentii vor putea contesta listele afisate.

Marilena ROJNITA

La Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) va incepe nebunia in

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 48 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 34 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°