Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitala are fix 100 de probleme de mediu

Publicat in Adevarul, vineri 10 martie 2006 ·

Pentru rezolvarea acestora a fost elaborat Planul Local de Acţiune pentru Mediu În Bucureşti, din 1990 încoace, jumătate din spaţiile verzi au dispărut. Beneficiind de o legislaţie care lăsa loc interpretărilor, tot felul de clădiri au luat locul parcurilor şi grădinilor. În Planul de Acţiune, autorităţile au identificat 100 de probleme de mediu, care fac mai grea viaţa bucureştenilor. Suprafaţa care revine unui locuitor al Capitalei a scăzut din 1989 până în 2002 de la 16,79 de metri pătraţi la 9,38 de metri pătraţi, în condiţiile în care limita minimă stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 9 metri pătraţi. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare dacă se ţine cont de faptul că doar 18 la sută din spaţiile verzi sunt parcuri şi grădini publice. "Se va face inventarierea tuturor spaţiilor verzi existente şi a tuturor terenurilor degradate şi se vor face plantări în zonele identificate. ţinta noastră pe termen lung este să ajungem la nivelul UE, de 18 metri pătraţi pe cap de locuitor", ne-a declarat Sanda Petrişor, responsabil la compartimentul de planificare din cadrul Agenţiei de Mediu Bucureşti.

Crearea centurii verzi, condiţionată de statutul terenurilor Toate capitalele europene sunt înconjurate de câte o centură verde, care are rolul de a proteja mediul natural şi de a îmbunătăţi calitatea aerului din oraşe. Bucureştiul este poluat inclusiv de praful care vine din Bărăgan, zona afectată de deşertificare. "În momentul de faţă mai există câteva nuclee şi se caută zone de legătură între ele. Centura verde ar urma să aibă 6.000 de hectare, iar o idee ar fi dublarea suprafeţei împădurite din jurul Bucureştiului, în special prin valorificarea terenurilor degradate.Trebuie căutate terenuri cu o situaţie juridică clară şi care pot fi cedate de deţinători", ne-a spus Carmen Stuparu. În cadrul acestui Plan de Acţiune, din aprilie, Ministerul Agri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 47 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cine este Scott Bessent. Omul ce se va ocupa de economia lui Trump din în funcţia de secretar al Trezoreriei SUA

Mediafax acum 58 minute
Bessent va avea sarcina de a supraveghea cele mai importante angajamente economice ale preşedintelui ales, inclusiv reducerile majore de taxe, fiind de asemenea responsabil de stabilitatea celei mai mari economii a lumii, cu cea mai importantă piaţă

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 30 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 48 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 48 minute
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 10 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°