(Foto: )
De la 1 martie, potrivit dispozitiei Primariei clujene, toate bannerele amenajate pe stalpii Electrica sau ai Regiei Autonome de Transport Urban de Calatori, de pe raza municipiului, au fost demontate. Potrivit biroului de presa al Primariei, este vorba despre un total de aproximativ 300 de astfel de suporti pentru publicitate.
Actiunea a fost intreprinsa in scopul „ecologizarii" imaginii orasului, fara a avea un suport legal concret, dupa cum recunosc chiar reprezentantii Primariei, la mai putin de o luna de la actiunea de desfiintare a panotajului ilegal.
Oficial, prin valurile succesive de desfiintare a afisajului publicitar din Cluj se urmareste ajungerea la un „moment zero", de la care publicitatea stradala sa se deruleze in conformistate cu un nou regulament, in prezent in curs de elaborare.
Neoficial insa, nu sunt putini cei care cred ca aceasta campanie nu face decat sa pregateasca terenul pentru noi „exclusivitati" in domeniu. Deocamdata, aceasta campanie numara pierzatori bine conturati economic si castigatori mai degraba politici.
Mai exact, din ecuatie castiga „imaginea Clujului" si deci promotorii ei si pierd in primul rand clujenii, prin diminuarea incasarilor la bugetul local, agentiile de publicitate si agentii economici, toti platitori de taxe si impozite locale.
Mai putini bani la buget
Pentru a derula activitati de publicitate (exceptand publicitatea prin presa), beneficiarii, respectiv intermediarii, datoreaza municipalitatii locale mai multe taxe care constituie venituri la bugetul local.
Prin urmare, o data cu desfiintarea si interzicerea unor anumite tipuri de publicitate stradala, bugetul local, deci si clujenii, vor inregistra pierderi, la nivelul