CRONICA DE RESTAURANT Venind de la Roma, v-a dezamagit Capitala? Ternul cartierelor-dormitoare, aglomeratia insalubra, dughenele fara sarm v-au intristat? Cand ma bantuie si pe mine dezagreabilul sentiment, ma-ntorc la Bucurestiul anilor â30: dupa o plimbare pe strazile vechi, sunt gata sa iert chiar si 1.000 de pacate! Bunaoara, dincolo de Piata Galati, am vazut o casa cu interiorul renovat dupa toate regulile decoratiunii ca sa devina Restaurantul "Maccheroni". Putini patroni reusesc sa depaseasca tentatia imbogatirii peste noapte si sa investeasca atat cat trebuie in calitate: un bucatar francez sau unul italian, o mobila la comanda, un personal cu scoala⦠Sunt exigente straine asa-zisilor profesionisti ai restauratiei de la noi.
Intru, asadar, pe la pranz, in casa de pe Strada Donici, nu numai sa vad oglinzile venetiene, dar sa si mananc "alla cucina romana". Auzisem de celebrul "Maccheroni" din Roma si de "gorgonzola gnocchi", de Madonna si de altele. Insa acel "ragazzo" brunet si misterios care ia comanda nu e la ora povestilor; nu insist nici eu, mai ales ca, in weekend, personalul poate fi obosit dupa o sambata grea. Cel putin impresia asta o lasa, aranjandu-si, parca nefiresc, tinuta. Interiorul restaurantului e insa impecabil. Domina albul, lumina nefiltrata, florile mari si tonul de verde crud anuntand o primavara romantica. Prin glasvanduri, vad intreaga casa, intr-un amestec de intimitate si libertate a privirii ce poate surprinde si consuma orice tablou. Admir si mananc.
La antipasti (antreuri), "prosciutto e melone" se dovedeste a fi o capodopera culinara inspirata din tablourile venetiene renascentiste: catifele roz de prosciutto fluturand deasupra gondolei de pepene galben. Azi renunt la paste si trec direct la felul principal. Mi se aduce, pe fond sonor de cantoneta, "Vitello Rossini", cu multe bucati de muschi in sange acoperite de
