Cine nu stie ca Iancu Jianu a fost haiduc? Unul care avea treaba cu boierii necinstiti, facand dreptate acolo unde n-ajungea legea? S-a scris ca era scund, dar frumusel si plimbaret prin Bucurestiul veacului al XIX-lea, unde a si fost prins de arnauti. CRONICA DE RESTAURANT Cine nu stie ca Iancu Jianu a fost haiduc? Unul care avea treaba cu boierii necinstiti, facand dreptate acolo unde n-ajungea legea? S-a scris ca era scund, dar frumusel si plimbaret prin Bucurestiul veacului al XIX-lea, unde a si fost prins de arnauti. Condamnat la moarte, a fost iertat, pentru ca o fata de neam l-a cerut de sot. Jianu a renuntat la haiducie, devenind un boiernas, proprietar de case la Bucuresti si Craiova. Povestea romantica a eroului de film i-a impresionat pe intreprinzatorii moderni, care s-au grabit sa-i puna numele carismatic pe firma unui local din buricul targului.
Casa Jienilor ar fi, prin urmare, locul de intalnire al urmasilor urmasilor, haiduci din oastea Jianului. Amanuntul e important, pentru ca justifica de ce jienii de astazi nu mai seamana cu cei de ieri. Nici restaurantul nu are cine stie ce legatura cu secolul si doar caldura din interiorul casei vechi, tip vagon, sau lemnul folosit din abundenta de decorator dau, oarecum, intimitatea altei epoci. In rest, intalnim toate metehnele restaurantelor romanesti postrevolutionare, de la televizorul de deasupra capului - la care chelnerii urmaresc meciul de etapa - , la fotografiile de Bucuresti interbelic - fara legatura cu altceva decat cu ele insele - si pana la furculitele de inox, asezate in dreapta farfuriei, deasupra lingurilor.
DE POST. Am ales Casa Jienilor pentru ca e singurul care propune un meniu de post coerent si, in mare, cred ca n-am gresit. Luand exemplul vecinilor de masa, care tocmai servisera cate o supa si un nectar de fructe, am incercat si eu un cocteil, dar mai putin exploziv. D
