Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O noua simulare dupa accidentul cu tramvaiul-ghiulea

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 30 martie 2006 ·

•In ambele dati tramvaiele s-a incadrat in parametrii functionali •"Nu cred ca a avut mai mult de 40 km pe ora. Daca ar fi avut 80 de km pe ora, dupa cum sustine vatmanul, impactul ar fi fost cu mult mai devastator. Dupa parerea mea, ori a accelerat vatmanul, ori si-a dat seama prea tarziu ca nu mai are frane", a declarat directorul RATP

Pentru clarificarea circumstantelor in care s-a produs accidentul din data de 22 martie, in care au fost implicate trei tramvaie si mai multi calatori au fost raniti, reprezentantii Regiei Autonome de Transport Public Iasi (RATP), impreuna cu membrii comisiilor, au facut o noua simulare. Astfel, in urma cu doua zile, in zona Alexandru, un tramvai similar cu cel care a provocat accidentul din fata agentiei Tarom a fost supus la mai multe teste pentru a se vedea cum si in ce conditii se poate opri. Aceasta este cea de-a doua incercare de reconstituire a accidentului. Daca prima data conditiile au fost de umiditate crescuta si frig, in urma cu doua zile, vremea a fost ceva mai blanda, fara ninsoare sau temperaturi scazute. Desi nu au fost formulate concluziile finale, reprezentantii RATP sustin ca in ambele cazuri tramvaiele s-au incadrat in parametrii functionali. "Din testele facute a reiesit ca tramvaiele s-au oprit chiar si in cele mai vitrege conditii. Sunt trei sistem de franare. Chiar si in conditiile in care nu tine frana de tip electrodinamic sau cea pe patina, ramane sistemul pneumatic care opreste mijlocul de tramvai in orice conditii. Este drept ca in cazul acestui ultim sistem de franare distanta este mai mare, dar in cazul accidentului din seara de 22, aceasta franare ar fi oprit mijlocul de tramvai in conditii de siguranta. Asteptam rezultatele anchetei sa vedem exact ce s-a intamplat", a declarat Maricel Gherca, director la RATP. Acesta a mai mentionat ca este putin probabil ca tramvaiul care a provoca

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°