Roberto Mancini, antrenorul echipei Internazionale Milano, s-a declarat mulţumit de prestaţia elevilor săi în partida câştigată cu scorul de 2-1 în faţa formaţiei Villarreal, în turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. „Am primit un gol în primul minut la o neatenţie. Nu e uşor pentru o echipă să revină de la 0-1 în maniera în care am făcut-o noi. Ne-am descurcat într-adevăr bine. Am construit 2-3 ocazii de gol înainte ca Adriano să egaleze. Sunt mulţumit pentru că am jucat bine şi am meritat din plin victoria. Trebuie să ţinem cont şi de valoarea adversarului, Villarreal fiind o echipă bine organizată şi periculoasă la fiecare fază de atac. Ar fi fost mai bine să reuşim să înscriem şi al treilea gol, dar avem totuşi un mic avantaj înaintea meciului retur”, a declarat Mancini. La rândul lui, atacantul nigerian Obafemi Martins, s-a declarat mulţumit la sfârşitul partidei. „Sunt mulţumit pentru golul marcat. Simt că antrenorul are încredere în mine. Chiar şi atunci când strigă la mine de pe bancă îmi face plăcere, pentru că îmi dă sfaturi bune. Sper să înscriu şi în retur”, a spus Martins, introdus de Mancini pe teren în minutul 27, în locul lui Recoba, accidentat.
Rezultat bun
Manuel Pellegrini, antrenorul formaţiei Villarreal, a declarat, după partida pierdută, cu scorul de 2-1, pe terenul formaţiei Inter Milano, că rezultatul înregistrat nu este unul rău pentru elevii săi. „Nu este un rezultat tocmai rău, chiar dacă mie nu îmi place să pierd. Am jucat de la egal la egal cu Inter. Am câteva dubii la golul al doilea al lor. Nu ne-a fost deloc uşor în această seară, din cauza indisponibilităţilor din lot şi a condiţiei fizice precare a unor jucători. Pentru noi este foarte important că am reuşit să marcăm în deplasare, mai ales că în retur în echipă vor reveni câţiva jucători care nu au putut evolua la Milano”, a declarat Pellegrini. Inter