CRONICA DE RESTAURANT Cum zilele acestea se implinesc 1.900 de ani de la cucerirea dacilor de catre romani si cum urmaresc de mai mult timp misterioasa sinteza a neamului, m-am hotarat sa merg la un local "daco-roman"! N-a trebuit sa-l caut prea mult, era pe langa casa: il stiam, doar ca avea alt nume. Restaurantul "Select" se trasformase in "Da Alfonso". Trecandu-i pragul, aveam sa constat ca tranzitia, ca peste tot in Romania, merge greu. Patronul, italian cu initiativa (cum am invatat din manulalul de istorie), ar fi vrut sa schimbe totul cu forta talerilor, dar elementul local (raul-ramul si bairamul) nu s-a lasat cucerit asa usor.
Prin urmare, la "Da Alfonso", sinteza continua sub ochii nostri: terasa e "in organizare", mobilierul - "in schimbare", aerul conditionat - "in instalare", iar personalul, "in formare". Exemplu tipic de tranzitie: bucatarul roman e initiat la el acasa de bucatarul-oaspete italian in arta fierberii pastelor din pachet! Don Alfonso, de altfel agreabil si prietenos, ma ia de dupa umar si ma asaza la o masa cu promisiunea ca "ne-ntelegem noi la pret", de parca ar fi vazut trei gauri in buzunarul meu. Ma asez, docil, langa doi tineri: un italian-sadea si o blonda din Crangasi, care-i repeta lasciv ceva, in engleza, semn ca abia urma sa faca primul ei drum cu gondola. Privesc in jur si ma minunez de sinteza "daco-romana": in dreapta, Pelesul si Branul pictate al fresco; in stanga - Alberto Sordi in cele mai bune filme turnate la Cinecitta.
Incerc un meniu cosmopolit, sa fiu in ton cu (toanele) restaurantul(ui). Salata Cezar vine destul de repede si constat ca pieptul de pui maruntit si trecut prin maioneza cu legume, deasupra careia se lasa culese cateva crutoane fine, are un gust desavarsit. Idem pentru carpaccio de vita cu capere, legume si cascaval, dres cu sos de vin. Mi-a fost destul de greu sa aleg felul principal, data fii
