Se dedică Aniţei Nandriş

Conform definiţiei pe care i-o dă Michel Meslin, lustraţia reprezintă "un rit roman de purificare avînd ca principal efect eliberarea de sub orice influenţă rea a unui grup de oameni ori a unui spaţiu locuit sau cultivat". Ritualul acesta colectiv, bazat pe ofrande animale şi angajarea într-un circuit procesional, urmărea trasarea unui "cerc magic": o arie scutită de orice marcă negativă şi deci aptă să-i protejeze pe toţi cei aflaţi în interiorul ei. Calendarul religios recomanda primăvara o lustraţie a armelor (armilustrium), iar toamna, o lustraţie a recoltelor (ambarvalia). Existau însă şi lustraţii ad hoc, ori de cîte ori comunitatea se pregătea să îndeplinească un act important: aşa se întîmpla, de pildă, înaintea bătăliilor, sau cu prilejul recensămintelor, cînd populaţia se preta la acte lustrale, pe Cîmpul lui Marte.

Termenul ne-a venit din lumea romană, dar nu există nici o religie care să ignore o anumită tehnică de purificare rituală. Viaţa socială însăşi funcţionează pe baza unor asemenea, ciclice, forme de "curăţire". Botezul creştin este o formă radicală de lustraţie, de vreme ce vizează efectele păcatului originar. În fond, orice rit de trecere are conotaţii lustrale. Oamenii străbat experienţe majore, chemate să-i modeleze lăuntric şi să le dezvăluie semnificaţia propriei existenţe. Atunci cînd individul sau comunitatea trec un asemenea "prag", ei se despart de propria "murdărie" pentru a se instala într-o condiţie mai bună.

După comunism, societatea românească e grav intoxicată cu reziduurile acestei ideologii criminale. Şi totuşi, de 16 ani, tema unei legi a lustraţiei rămîne în proiect. E reluată periodic, fără ca societatea civilă să reuşească impunerea ei. Ne putem declara dezamăgiţi, dacă nu cumva scîrbiţi de atîta neputinţă. Însă ceea ce frapează e simplul fapt că nu scăpăm de obsesia privind refond