Amagitoarea curatenie de primavara
Prin nouazeci si ceva, cativa pigmei dornici sa interpreteze roluri de Gulliveri politici si literari au initiat – оncredintati ca eram singura piedica оn marsul lor spre glorie – o campanie de presa menita sa ma demaste drept colaborator al securitatii. Dupa momentele de stupoare pe care mi le provoaca si azi orice minciuna sfruntata, am privit acuzatia drept o gluma infantila si am tratat-o cu indiferenta. Mai ales ca cel putin doi dintre acuzatori, cei mai vehementi, cunosteau la fel de bine ca mine adevarul, daca nu dintr-alta parte, atunci din propriile familii, reprezentate cu carte de munca оn institutia cu pricina. Оnsa campania a luat amploare si m-am pomenit balacarit оntr-un asemenea hal, оncat funciara-mi oroare de mizerie mi-a dictat sa ma trag deoparte. Mai trecusem si altadata prin astfel de experiente, ultima petrecuta la cateva luni dupa moartea tatei, cand, datorita imaginarei activitati legionare a acestuia, urma sa fiu dat afara din presa. Dar atunci nu batusem оn retragere, ci alergasem dupa dovezi si demontasem cabala al carei mobil fusese eliberarea unui post оn redactie pentru un tovaras de оncredere. De asta data, dezgustul a tras mai greu оn balanta, asa ca am renuntat si la conducerea filialei judetene a PAC-ului si la aceea a "Convorbiri literare". De fapt, asta se si urmarise, cei doi Savonarola de buzunar instalandu-se imediat оn scaunele devenite vacante. Inutil sa adaug ca apriga campanie de "demascare" a оncetat ca prin farmec.
Mi-am amintit de acest episod mai zilele trecute, cand s-au iscat scandalurile оn jurul presedintiei CNSAS-ului si al legii lustratiei, soldate cu valuri de noroaie aruncate cu darnicie оn toate partile. Am vazut cu aceasta ocazie politicieni cu tineretile ocupate de muncile de raspundere оn ierarhiile partidului comunist, cerand, о
