Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absentele liceenilor costa bani

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 12 aprilie 2006 ·

Absentele costa bani, aceasta este concluzia la care au ajuns peste 250 de elevi ce au beneficiat de bursa Bani de liceu si care au facut mai mult de 20 de absente de la ore. In momentul de fata, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) au contabilizat absentele elevilor pentru luna trecuta, pentru stabilirea numarului de burse din aceasta luna. Trebuie precizat ca pentru aceasta luna beneficiarii vor primi doar 1,35 milioane lei (135 RON), din cauza vacantei de o saptamana. La inceputul anului, numarul elevilor declarati eligibili si care au primit 1,8 milioane lei (180 RON) pe luna ajutor pentru urmarea cursurilor liceale s-a ridicat la 5.902 de beneficiari. Departajarea solicitantilor s-a facut оn functie de venitul lunar brut pe membru de familie, de statutul juridic si de domiciliu, оn limita bugetului aprobat anual cu aceasta destinatie de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Peste 80 la suta dintre elevii care primesc sprijinul financiar оn cadrul programului Bani de Liceu din acest an provin din familii cu un venit mediu de zero lei. Judetul Iasi conduce in topul celor mai multi beneficiari ai bursei de liceu, urmat de Botosani si de Dolj. La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie s-au luat оn calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei in ultimele trei luni anterioare depunerii cererii. Anul trecut, aproape 300 de elevi nu au respectat conditiile impuse pentru pastrarea bursei si au pierdut banii de liceu. In momentul de fata, dintr-un numar initial de 5.902 beneficiari ai bursei de 1,8 milioane lei (180 RON), la nivelul judetului Iasi au mai ramas 5.640 de beneficiari, din cauza ca 262 liceeni au pierdut bursa bani de liceu din cauza numarului mare de absente.

Marilena ROJNITA

Absentele costa bani, aceasta este concluzia la care au ajuns peste 250 de elevi ce au beneficiat de b

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 27 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 52 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 27 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 39 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°