CRONICA DE RESTAURANT Povestea restaurantului "Pescarul" nu poate incepe decat cu "a fost odata". A fost, deci, prin anii â70, un local la kilometrul zero al Bucurestiului, frecventat de studentime si de scriitori, rivalizand, inainte de cutremur, cu raposatul "Dunarea".
SEMNE DIN TRECUT. In ciuda locatiei sale de invidiat, "Pescarul" traieste azi tot din gloria trecutului. Mobilierul vechi din salonul slab luminat, vesela imbatranita si de imprumut (pe farfurii scrie IAP Brasov), "gaurile" din meniu, nesiguranta ospatarilor sunt semne ca lotca-simbol expusa, tridimensional, pe unul din peretii interiori, a inceput sa ia apa. Nici lautarii lui Gigi Melody, in buna traditie a localurilor interbelice trecand elegant printre mese, nu reusesc sa dea incredere amatorului de rafinamente pescaresti, pe care nu-l mai poate consola, odata intrat, decat o portie buna si mare. Cam asa stau lucrurile.
SPECIALITATI PESCARESTI. Intr-o joi, m-am asezat si eu la o masuta, langa o blana de urs (pescar!?), intr-un unghi din care vedeam doi ospatari care tocmai terminasera de mancat. Comand. Felul intai a mers repede: bors pescaresc, specialitatea casei, "cu multe" - ca sa folosesc expresia unui amic - dar si cu o supraincarcare de condimente si arome, de unde puteam trage concluzia ori ca nu era facut in ziua aceea, ori ca bucatarul-sef se invoise la meciul Steaua - Rapid.
M-am amagit apoi cu o portie de pui de balta, cam fara gust dupa-ndelunga congelare, si-am suspinat cand ospatarul mi-a destainuit, din sursa sigura, ca in curand nu vom mai avea morun in restaurante. Nu stiu daca e adevarat sau daca a fost doar un zvon inventat, ca sa justifice lipsa pastrugii pe care tocmai o comandasem (cu gandul ca am gasit in sfarsit in meniu ceva deosebit). Cum insa imi place sa raman prieten cu toata lumea, am ales, in final, un somn la gratar cu cartofi natur. In definiti
