Chiar daca inca suntem in Postul Pastelui, dezlegarea la dulce este aproape. Asadar, momentul ales de Selgros pentru expozitia gastronomica „Totul pentru gratar, vinuri“ care a avut loc joi la hotelul Jiul nu putea fi ales mai bine. Spatiul expozitional a fost special amenajat, dupa cum a declarat Florin Blogu, director al magazinului Selgros Craiova, pentru a pune in legatura clientii magazinului cu producatorii sau importatorii (colaboratori ai Selgros) de produse alimentare si nealimentare destinate unui picnic reusit. La standurile cu produse alimentare pentru gratar, frigaruile, cârnatii afumati sau in mat de oaie, coasta cu carne si fileurile condimentate au fost la mare cinste. Pe lânga acestea, clientii Selgros care au vizitat expozitia au putut degusta sunca de pui, kaizerul, cârnaciorii oltenesti, pastrama de porc si sunculita taraneasca puse la dispozitie de Medeus, partener al magazinului cash&carry din Craiova, impreuna cu o gama de specialitati gastronomice produse de firma amintita exclusiv pentru Selgros. Nu au lipsit standul de legume (cu o oferta variata constând in diferite tipuri de salate, andive, broccoli, rosii, castraveti) si fructe (de la struguri albi, prune si piersici de import pâna la pepene galben si ananas) si, bineinteles, cel al condimentelor speciale pentru gratar (condimente amestec pentru toate tipurile de carne - porc, pui, miel, pentru salate, pentru drob etc.) si al sosurilor (amatriciana, barbecue, pimento, tzatziki sau pasta de usturoi). Si cum la un gratar merge de minune si un pahar de vin, standul cu licoarea lui Bachus a prezentat o oferta mai mult decât variata, de la vinars (de cinci sau chiar sapte stele), la vinuri albe, rosii sau roze, dulci, seci sau demiseci. Si standul cu produse nealimentare, destinate tot gratarului, a carui oferta de vesela de unica folosinta (tavite, pahare, caserole grill, farfurii, tepuse pen