Discutia despre temele neesentiale ne va aduce, poate, Cupa UEFA, va umple ecranul de vedete, va da regulamentele noi ale lumii sic, dar va tine mereu la distanta problema succesului din interiorul granitelor de sat, nu din interiorul gardurilor de vila. Participantii la aceasta conferinta pe circuit inchis vorbesc despre ei, intre ei si pentru ei.
Am devenit roman in seara zilei de 25 decembrie 1989, si am ajuns sa o regret in fata unui bloc de sticla aruncat peste o piata din Bucuresti. Pagubele sint enorme, ca o despadurire. Atunci, in decembrie 1989, totul se pregatea sa ia cuvintul. De atunci incoace, un torent de disparitii si absente.
S-au mistuit intr-un inghet indiferent tinuturile si oamenii care nu fac actualitatea, suborganismele care nu s-au nascut spre a deveni vedete si vor muri cu basma sau caciula pe cap. Ramastura taraneasca presarata prin sate traieste departe, in alta tara, cu care nu avem nici granita si nici contracte de televizare.
La fel de repede, si fara regret, au fost maturate de pe scena milioanele plecate la munca in codrii de capsuni ai Europei. 20% din forta de munca nu mai e acasa, dar asta nu inseamna ca 80% ar fi si ca ar lucra la ceva de luat in seama. Cu lipsa lor, Romania s-a micsorat si incape, acum, tocmai bine in spatiul dintre blocurile de sticla.
Asta cind nu sta intre doi munti portabili de silicon si defileaza la gitul adevaratelor vedete.
Disparitiile sint vaste, de-a dreptul demografice. Dar ele nu se incheie cu numaratoarea prostimii refuzate de PR. Priviti la ingustarea temelor si la armonizarea reflexelor care au luat locul gindirii libere. Ani lungi in care a fost mereu vorba despre asfixia sub Partidul Stat Democrat (PSD) au lasat impresia si promisiunea unui viitor descatusat si istet.
Era de presupus o renastere a spiritului public. N-a fost as
