CRONICA DE RESTAURANT Recunosc, dupa atatea restaurante italiene, franceze, arabe si mexicane - unde cea mai mare parte dintre ingredientele mancarurilor vin cu avionul, simt din cand in cand, nevoia de o strachina umpluta cu felurile de baza ale taranului roman: bors de legume, cartofi, oua si branza. Cu gandul la aceasta matrice culinara am intrat, ca orice calator care bate drumul intre Suceava si Roman, la Hanu Ancutei. Il stiam de prin anii ’80, cand, datorita "binefacerilor" epocii, devenise un imens frigider gol si de aceea am fost tare surprins sa vad ca locul de popas, ridicat, se pare, prin secolul al XVIII-lea, traieste o noua viata. O viata al carei rafinament il dau nu numai cuptoarele, mobilierul, mastile si obiectele gospodaresti originale, dispuse firesc intr-un spatiu armonic, dar si lautarii, tinuta hangiilor, detaliile tacamurilor si ale veselei, caldura invaluitoare cu miros de lemn aprins si de fructe puse la uscat… Pe hangita n-o mai cheama Ancuta, dar cea de azi e la fel de bucuroasa de conversatie si la fel de placuta la chip ca si "Ancuta cea sprancenata" din povestirile lui Sadoveanu. De altfel, spiritul tutelar al scriitorului pluteste inca prin han, unde mancarea vine in farfurii speciale purtandu-i chipul si citatele din opera: "Soarele batea piezis scanteind in geamurile zabrelite. Lautarii se sculasera din cotloanele lor si-si sticleau dintii" - spune Sadoveanu si as jura ca am trait o zi la fel, la Hanu Ancutei, cand hangita mi-a pus dinainte o portie de ciuperci umplute cu branza la cuptor, ce-avea sa fie doar inceputul unei mese fara egal.

Am luat apoi, la sfatul hangitei, un bulz ciobanesc cu branza de oaie, ochiuri si jumari. N-am vazut ciobani fericiti, dar, daca as intalni unul, as jura cu ochii-nchisi ca asa ceva mananca seara, dupa ce mulge oile. Eu cred ca reteta de bulz nici nu poate fi scrisa, pentru ca e literatur