Pe vremuri - spun bătrînii oraşului de pe malul Dunării şi, după tonul lor, brusc însufleţit, şi luminiţele care reîncep să le sclipească în ochi, nu ai cum să nu-i crezi - acolo era un alt oraş. Un oraş frumos şi plin de viaţă. Negustori şi armatori greci şi mai ales evrei aveau afaceri mai mici sau mai mari în oraş, iar portul era în mare agitaţie şi navele aveau mereu ceva de descărcat şi de încărcat. Prăvăliile, atelierele şi cîrciumile se iţeau una dupa alta pe străzi şi străzile erau întotdeauna într-o animaţie colorată. Tinerii se întorceau dimineaţa cîntînd de la chefuri, iar domnişoarele se întreceau etalîndu-şi rochiile pe faleza Dunării, spre înserat, chicotind emoţionate în spatele voaletelor delicate. Chiar şi fetele mai sărace ieşeau la promenadă seara, în grupuri mari şi cu pălării ceva mai ponosite, dar întotdeauna mergeau pe celălalt trotuar decît cele bogate, în virtutea unor legi nescrise. Cel puţin aşa se povesteşte... Balurile ("chermezele") se ţineau lanţ şi perechile se făceau şi se desfăceau cu o uşurinţă ameţitoare, cu viteza şi graţia unui vals. Romanţele răsunau din grădinile de vară şi vinul curgea, fie pentru a sărbători orice prilej se nimerea, fie pentru a îneca amarul inimilor părăsite sau trădate.
Poveştile astea frumoase din vremurile bune ale Brăilei ţin pînă prin anii '50. Apoi încep celelalte, cu arestări, confiscări şi naţionalizări, iar luminiţele din ochi şi glasul duios-nostalgic se schimbă brusc, odată cu subiectul .
La promenadă prin Brăila Nouă
Tot ascultînd astfel de istorii, îmbibate de nostalgie şi idealizate de trecerea anilor, spuse de bătrînei simpatici, pentru care amintirile sînt mereu prezente şi vii, ajungi să iubeşti într-un fel oraşul. Să ţi-l imaginezi scăldat într-o strălucire desuetă. Te aştepţi să întîlneşti la tot pasul urme ale acelei La Belle Époque , mărturii ale poveştilor din alte