Moromete şi Ioanide, ca personaje reprezentative, relevă suficiente similitudini pentru a le pune în relaţie. Comunică între ele, peste voinţa autorilor. Sunt, în egală măsură, efigii ale personalităţii scriitorilor care le-au creat. Susţin o pregnantă filosofie de viaţă, o concepţie asupra societăţii şi a familiei, o atitudine socială, intelectuală şi morală - cu intersectări subtile şi diferenţe semnificative. Sonoritatea numelor e la fel de ciudată, aproape exotică, în context românesc. Moromete ar putea fi slav la origine (ca vocabulă), după cum Ioanide e vag grec. Terminaţia vocativă în "e" din ambele cazuri creează impresia unei identităţi de structură fonetică.

Moromete mi se pare, în anumite privinţe, o replică la Ioanide. Seamănă atitudinea celor doi faţă de lume (abstragere şi detaşare), destinul lor social şi familial (ca autorităţi în declin şi puternice individualităţi deschise competiţiei şi supuse contestării acerbe şi intrigilor). Olimpianismul lor teatral, atât de evident peste diferenţa de medii, este subminat de ironia sorţii, manifestată chiar în intimitatea misiunii lor de pater familias. E adevărat că, tocmai în acest domeniu, există o diferenţă fundamentală între cei doi. Ioanide dezvăluie o paternitate indiferentă, trezită tragic mult prea târziu, prin pierderea celor doi copii, Tudor şi Pica. Moromete relevă o paternitate activă, dinamic implicată în viaţa tribului, autoritară, dar care va fi relativizată şi profund decepţionată de risipirea copiiilor în cele patru zări. Fiii maturizaţi, eliberându-se prin fugă, îşi caută independenţa sfidând autoritatea paternă, ce-şi pierde dramatic funcţia.

Paralelismul Moromete-Ioanide (ca simplă ipoteză de lucru, un pretext pentru a defini mai bine cele două personaje) mi se pare mai evident dacă îl urmărim pe dimensiunea aristocratismului intelectual (e vorba, prin urmare, de u