Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sprijinim doar o schimbare de substanţă a doctrinei PD

Publicat in Adevarul, joi 4 mai 2006 ·

Scepticismul creştin-democraţilor germani cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană s-a atenuat vizibil în ultima vreme. Parlamentarii creştin-democraţi germani au venit însă să Scepticismul creştin-democraţilor germani cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană s-a atenuat vizibil în ultima vreme. Parlamentarii creştin-democraţi germani au venit însă să vadă cu ochii lor în ce stadiu de pregătire se află Bucureştiul cu opt luni înaintea aderării şi, nu în ultimul rând, să evalueze PD-ul, care vrea să le fie coleg în Partidul Popular European (PPE). Vicepreşedintele grupului CDU/CSU în parlamentul german, Andreas Schockenhoff, a răspuns Adevărului la câteva întrebări. - Românii se bucură deja că vor intra în UE la 1 ianuarie 2007. Exagerăm? - Ratificarea Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la UE a fost finalizată deja în atâtea state membre, încât o amânare a aderării este nerealistă. Aceasta înseamnă că România va adera la 1 ianuarie 2007, însă ea nu va fi peste un an complet pregătită pentru integrarea în Uniune. Pentru noi, este important să fim convinşi că integrarea în 2007 aduce avantaje ambelor părţi şi, în al doilea rând, că restanţele Bucureştiului sunt mai uşor de rezolvat prin aderare decât prin amânare. - Ce trebuie să mai facă politicienii de la Bucureşti? - Aderarea nu trebuie să fie percepută de români drept o pedeapsă ori ca un parteneriat de mâna a doua. Presiunea asupra procesului de reforme trebuie să fie menţinută, dar trebuie să vină în primul rând din partea societăţii româneşti. Responsabilii politici din România nu trebuie să aştepte pasivi activarea clauzelor de salvgardare sectoriale, ci trebuie să se gândească la o strategie clară, la un masterplan care să nu fie dictat de Comisia Europeană şi care să garanteze funcţionarea statului de drept şi independenţa justiţiei. - Împărtăşiţi opinia oficialilor eur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°