(Foto: )
Sa fii ridicat in picioare la ore, sa nu stii si sa iei o nota mica nu mai este de mult o rusine. Din contra, un 4 in catalog sustinut de o replica haioasa adresata profesorului te poate transforma chiar intr-un mic erou. Sa fii insa elev si sa nu ai telefon mobil este o umilinta peste care cu greu poti trece.
Colegii te privesc cu dispret, este clar ca nu esti de gasca si, prin urmare, exclus din grupul VIP. Prea aproape de acestia nu pot sta nici cei cu „caramizi" lipsite de camere video sau melodii la moda. Chiar si cei din clasele mici au renuntat la a mai umbla cu cheia legata de git in favoarea aceluiasi magic mobil.
Este acesta doar un moft al unei generatii tot mai tehnologizate sau este, de fapt, o necesitate? Este un paleativ oferit copiilor lor de catre parinti cu bani, dar ocupati, sau o posibilitate de a avea un control asupra odraslelor? Cadrele didactice si psihologii inclina sa creada ca se poate vorbi despre cite putin din fiecare.
Biletelele trimise pe sub banca, inlocuite mai nou cu SMS-uri
Colegiul National. In fata scolii, un grup de elevi de scoala generala. Unul dintre ei se indeparteaza de grup. Telefonul e de vina. Alti trei copii se apropie de intrarea in scoala. Unul dintre ei - ghiciti? Da, da, vorbeste la telefon. Profita probabil de ultimele minute pina sa intre in sala de clasa, unde nu mai are voie sa-l foloseasca. Interzis… teoretic.
Pentru ca un mesaj tastat pe sub banca poate fi oricind trimis. „In clasa noastra, toti avem. Cu camera, ca asa e la moda. Putem sa facem fotografii, sa filmam; in plus ascultam si muzica la telefon. Doar patru-cinci colegi au fara camera", imi explica foarte serios Lucian T., elev in clasa a VIII-a la „National".
Un altul ma prives
