Derbiul dintre Dinamo Kiev şi şahtior Doneţk, din ultima etapă a campionatului Ucrainei şi care trebuia să decidă câştigătoarea titlului în acest sezon, s-a încheiat nedecis, 2-2. La Derbiul dintre Dinamo Kiev şi şahtior Doneţk, din ultima etapă a campionatului Ucrainei şi care trebuia să decidă câştigătoarea titlului în acest sezon, s-a încheiat nedecis, 2-2. La oaspeţi, antrenorul Mircea Lucescu a început meciul cu Răzvan Raţ şi Ciprian Marica printre titulari, ultimul fiind înlocuit în minutul 54, în timp ce fundaşul Flavius Stoican a fost rezervă. Dinamo, în schimb, nu i-a folosit deloc pe cei trei români din lot: Florin Cernat, Cristian Irimia şi Tiberiu Ghioane. Gazdele au avut un început excelent de meci, intrând la pauză cu un avantaj de două goluri, prin reuşitele lui şaţkih şi Milevski, din minutele 10 şi 21. La reluare, şahtior a punctat la rândul ei de două ori, prin Cigrinski (53) şi Jadson (65). Din acel moment, ambele formaţii au renunţat la orice risc, preferând să conserve scorul înregistrat pe tabelă. În urma acestui rezultat, Dinamo Kiev şi şahtior Doneţk au încheiat campionatul la egalitate, cu câte 75 de puncte, treapta a treia a podiumului fiind ocupată de Cernomoreţ Odessa, cu 45 de puncte. Dnepr Dnepropetrovsk, echipă pregătită de fostul antrenor al Stelei, Oleg Protasov, nu s-a clasat decât pe locul 4, cu 44 de puncte. Pentru desemnarea campioanei, cele două fruntaşe se vor întâlni într-un meci de baraj, care va avea loc duminică, pe teren neutru, la Dnepropetrovsk, Lucescu şi şahtior vizând cucerirea celui de-al doilea titlu consecutiv.