Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euroweb isi vinde subsidiarele din Romania si Ungaria

Publicat in Curierul, marți 30 mai 2006 ·

Reprezentantii companiei Euroweb International, cotata la Bursa americana NASDAQ National Market, au anuntat, ieri, ca vor vinde unitatile pe care le detin in Ungaria si Romania catre operatorul ungar de telefonie fixa Invitel Tavkozlesi Szolgaltato, informeaza portalului Telecompaper. Tranzactia este estimata la 30 de milioane de dolari si este redusa din cauza datoriilor de 6 milioane de dolari pe care le-au avut subsidiarele la Banca de Comert ungara. Decizia de a vinde aceste unitati a fost luata de majoritatea actionarilor companiei in data de 15 mai, planul complet al tranzactiei fiind finalizat abia ieri. "Aceasta tranzactie este rezultatul strategiei pe care noi am implementat-o inca din 2002, prin care am inceput sa evaluam diferite afaceri din toate segmentele industriale, care includ fuziuni intre companii, crearea de noi unitati si mai apoi vinderea actiunilor, a declarat Csaba Toro, directorul companiei. Programul a devenit functional din 2004, cand am vandut operatiunile noastre din Cehia si Slovacia. Acum, prin vinderea actiunilor pe care le detinem in Ungaria si Romania, credem ca putem sa investim capitalul si pe alte piete cu potential ridicat de dezvoltare, a mai precizat Toro.

Lider al pietei de Internet wholesale din Romania, Euroweb are ca obiectiv strategic pozitionarea ca principal furnizor de solutii si servicii integrate de comunicatii atat pentru corporatii, cat si pentru afacerile mici si mijlocii. Compania activeaza in furnizarea de solutii si aplicatii Internet catre clientii corporationali, precum si in integrarea strategica a noilor produse IP, ca de exemplu VoIP si video conferinte.

Reprezentantii companiei Euroweb International, cotata la Bursa americana NASDAQ National Market, au anuntat, ieri, ca vor vinde unitatile pe care le detin in Ungaria si Romania catre operatorul ungar de telefonie fixa Invitel Tavkozlesi Szolga

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Care crede că este secretul longevității sale și cum își amintește de Ceaușescu

Libertatea acum o ora
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat într-un nou podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii Ionuț Vulpescu că zâmbetul unui om arată „o calitate profund umană, empatia”, dar și „o formă de inteligență” și a precizat că secret

Microbuz cu copii, implicat în accident rutier în judeţul Mureş

News.ro acum o ora
Un microbuz cu 17 copii şi cinci adulţi a fost implicat, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Mureş, fără ca vreo persoană să fie transportată la spital. ”Pompierii militari mureşeni au fost solicitaţi cu puţin timp în urma pentru asig

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

HotNews acum 4 ore
Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

Marius Tucă Show începe luni, 30 septembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost director al Operațiunilor Serviciului de Informații Externe (SIE). Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

VIDEO Un cunoscut actor britanic a mânat oile peste un pod din Londra

HotNews acum o ora
Actorul britanic Damian Lewis, câștigător al unui Glob de Aur pentru rolul său din Homeland, a participat la o tradiţie „excentrică” care datează de sute de ani și anume trecerea oilor peste râul Tamisa, relatează BBC. Duminică, starul s-a alăturat

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

George Simion: Becali ar putea figura printre candidaţii AUR. El propune un protocol de colaborare cu USR

NapocaNews acum 3 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

Cod roşu de inundaţii, pe râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui

News.ro acum 10 ore
Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii, începând de la miezul nopţii de duminică spre luni, pentru râuri din judeţele Vaslui şi Galaţi. De duminică la prânz, este în vigoare un Cod portocaliu pe râuri din bazinele hidrografice Mureş,

Surpriză în Liga Naţională - campioana U BT Cluj pierde acasă cu vicecampioana CSM Oradea

Gazeta Sporturilor acum o ora
Campioana U Banca Transilvania Cluj a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de vicecampioana CSM Oradea, în etapa a II-a a Ligii Naţionale, scor 72-61 (36-30). 

Vremea

București
acum

15°
dum.

15°/21°
lun.

12°/15°
mar.

12°/16°
mie.

12°/21°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

8°/11°
mar.

8°/11°
mie.

8°/18°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/22°
lun.

10°/14°
mar.

10°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/15°
lun.

7°/10°
mar.

7°/14°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

8°/16°
mar.

6°/16°
mie.

9°/19°