Horea Uioreanu(Foto: )
Uioreanu a declarat, pentru ZIUA de Cluj, ca initiativa de impartire pe regiuni a Romaniei nu ar atrage dupa sine modificarea Constitutiei actuale. „In Constitutie nu apare termenul de regiune ca organizare administrativ-teritoriala a tarii. Exista structura organizatorica administrativ-teritoriala de judet.
Am putea, in prima faza, sa mentinem denumirea de judet si pentru regiunile care s-ar forma prin comasarea judetelor, adica sa fie un judet mai mare, format din actualele judete cuprinse in regiunile de dezvoltare”, ne-a precizat liberalul clujean.
Printre ratiunile care stau la baza proiectului liberal de regionalizare a tarii, Uioreanu a remarcat reducerea birocratiei si posibilitatea de a atrage mult mai bine investitiile.
“S-ar desfiinta consiliile judetene, ajungandu-se doar la unul singur pe regiune. In privinta investitionala, vedeti ca orice investitie de amploare este trans-judeteana. Luand in considerare doar zona Padis, acolo sunt trei judete interesate - noi, Bihorul si Alba. Linia ferata electrificata dintre Cluj si Oradea este un alt exemplu. Sa nu mai vorbim de Autostrada Transilvania.
Daca s-ar fi mers pe ideea atragerii de fonduri, si nu pe cea a finantarii de la bugetul central, regiunile erau indispensabile in atragerea acestora”, a exemplificat Uioreanu. Deputatul clujean considera ca regiunile - chiar daca se vor numi tot judete, unele mult mai mari - vor fi benefice dupa aderare, cand se va ajunge sa se lucreze pe proiecte interregionale.
In proiectul liberal, granitele viitoarelor judete mari vor coincide cu cele ale actualelor regiuni de dezvoltare. Regiunea de dezvoltare Nord-Vest, din care face parte judetul Cluj, mai are in componenta judetele Maramures, Satu Mare, Salaj, Bistrita Nasaud si Bihor