Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mafia de sub cupole

Publicat in HotNews, luni 5 iunie 2006 ·

(Foto: )

Breasla taximetristilor oradeni este in fierbere. Pe langa cele cateva sute de pirati care opereaza fara autorizatii, pe strazi si in statiile de taxi din urbe au inceput sa isi faca aparitia mai multe autoturisme intruse. Este vorba despre masini autorizate pentru activitatea de taximetrie in comune limitrofe ale municipiului Oradea.

Cu toate ca este ilegal sa faci taximetrie intr-o alta localitate decat cea in care ai fost autorizat, aceste taxiuri nu se sfiesc sa apara chiar sub cupolele unor societati oradene de profil. Firme care, daca este sa dam crezare celor ce practica aceasta meserie de mai multa vreme, au motive serioase sa ii adaposteasca pe noii veniti.

Dincolo de taxele de dispecerat pe care le incaseaza, multe dintre aceste masini sunt proprietatea unor persoane importante ale urbei, incepand de la functionari ai Primariei, inspectori de la Finante, politisti si chiar si politicieni, care le inchiriaza unor interpusi.

Isi apara investitia

Indignarea taximetristilor este in buna masura justificata. Dincolo de concurenta neloiala facuta de “stranieri”, cei care lucreaza pe autoturisme proprii au trecut prin furcile caudine ale birocratiei oradene, stiu cate drumuri si cate hartii au fost necesare pentru a primi o autorizatie si, mai ales, cat au platit pentru o bulina.

Chiar daca acesta este un subiect tabu, neoficial se stie ca pretul autocolantului de pe portiera taximetrelor a crescut spectaculos in ultimii ani, ajungand, nu de putine ori, sa valoreze chiar mai mult decat vehiculul pe care il “decoreaza”.

“Dupa ce timp de cativa ani am lucrat ca <> (pe masina altcuiva - n.r.), cu ajutorul parintilor, am strans ceva bani, mi-am luat o masina si m-am decis sa o autorizez pentru taxi.

@N

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum o ora
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 2 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Germania propune NATO desfăşurarea unor unităţi Patriot în Polonia pentru a apăra un nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”

News.ro acum 44 minute
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Simona Halep, mesaj manifest „Nu poate fi decât rea voință. A făcut absolut totul să mă distrugă“

Ziua Constanta acum 2 ore
După ce jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a primit o suspendare de numai o lună, în urma unui test pozitiv la trimetazidină, considerându-se că a fost vorba de contaminare, iar Simona Halep, tot pentru contaminare, a primit patru ani, perioad

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare

News.ro acum 2 ore
Franţa va reduce semnificativ subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice, conform unei surse guvernamentale, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice şi a deficitului bugetar, transmite Reuters. Noua schemă de subvenţii va oferi

Horoscop pentru vineri, 29 noiembrie 2024. Ziua este favorabilă activităților de rutină

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ziua anunta castiguri financiare cu ajutorul altora. Poți primi o suma de bani restanta in urma unei colaborari sau partenerul de viata contribuie cu bani frumosi la imbogatirea patrimoniului familial. Ai fi tentat sa faci investitii importan

Eşti de acord cu decizia CCR de renumărare a voturilor? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ ALEPH NEWS – MEDIAFAX – ZIARUL FINANCIAR

Mediafax acum 8 ore
    votul electronic să fie implementat la toate alegerile din România (66%)     toţi candidaţii la Preşedinţia României să nu fi fost membri ai niciunui partid politic în ultimii 10 ani (76%)     buletinul de vot să includă şi opţiunea „NU VOTEZ NI

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°