Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Neagră, între metaforă şi vacarm politic

Publicat in Adevarul, marți 6 iunie 2006 ·

Liderii statelor din regiunea pontică, precum şi reprezentanţii UE prezenţi ieri la lansarea Forumului Mării Negre s-au întrecut în a defini cât mai plastic zona şi situaţia ei Liderii statelor din regiunea pontică, precum şi reprezentanţii UE prezenţi ieri la lansarea Forumului Mării Negre s-au întrecut în a defini cât mai plastic zona şi situaţia ei politico-economică actuală. Marea Neagră a primit aprecieri deja cunoscute, precum "zonă de tranzit pentru traficul cu droguri, arme şi carne vie", pe care le-au invocat majoritatea vorbitorilor, până la definiţii ca "zonă a diversităţii culturale", "zonă de conflicte îngheţate", dar şi "regiune cu un potenţial de dezvoltare economică insuficient conştientizat".

Busek: Dacă aşteptăm Rusia, îmbătrânim

Referindu-se la Rusia, marea absentă de la summit, reprezentată doar simbolic de ambasadorul ei la Bucureşti, Aleksandr Tolcaci, Voronin a spus că "încercăm să-i convingem pe vechii noştri prieteni şi aliaţi că actualul curs politic al Republicii Moldova nu este un act de inamiciţie în raport cu ei". În sala în care s-a desfăşurat forumul, moldovenii şi ruşii au evitat să stea însă unii lângă alţii. Ambasadorul Tolcaci a refuzat să comenteze boicotul oficialilor ruşi de rang înalt, la forum. Absenţa Rusiei nu a emoţionat chiar pe toată lumea. Erhard Busek, preşedintele Pactului de Stabilitate pentru sud-estul Europei, a apreciat ca nesemnificativă lipsa acestei ţări de la masa discuţiilor. "Forumul este un început bun pentru cooperarea în regiune. Rusia a vrut să-şi demonstreze întotdeauna puterea. Dacă stăm să aşteptăm prezenţa ei, vom îmbătrâni". Forumul a fost marcat şi de un incident mai puţin plăcut pentru presa română. Echipa preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko a împiedicat ziariştii români să asiste la conferinţa de presă a acestuia. Un lucru concret discutat la summitul de la Bucureşti este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°