Executand faimosul ordin al generalului Ion Antonescu "Ostasi, va ordon: treceti Prutul!", la 22 iunie 1941, armata romana se angaja, alaturi de cea germana, in razboiul antisovietic. Obiectivul sau: readucerea in vechile fruntarii a teritoriilor rapite de Uniunea Sovietica cu un an in urma: Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Herta. La Nistru si Odessa, in Crimeea, Caucaz sau in Stepa Kalmuka, militarii romani au dovedit un eroism exemplar. Incepand din toamna anului 1942 si, mai cu seama, dupa infrangerile de la Stalingrad si Cotul Donului, razboiul din Est a luat o intorsatura dramatica pentru trupele germano-romane.

Caderea in prizonieratul rusesc avea sa insemne pentru cei mai multi dintre eroii campaniei din Est inceputul unui indelungat calvar. Jaloanele sale au fost foamea, frigul, bolile, corvezile silnice si incalcarea celor mai elementare prevederi ale "conventiei de la Geneva". Dincolo de toate acestea, prizonierii romani

s-au vazut pusi insa si in fata unor dileme morale: sa intre in unitatile de voluntari antifascisti constituite pe teritoriul URSS, calcandu-si astfel juramantul dat fata de tara si rege, sau sa cunoasca in continuare gulagul sovietic; sa colaboreze cu NKVD-ul facand propaganda defetista fata de Armata Romana sau, dimpotriva, sa refuze colaborarea cu politia politica sovietica cu riscul de a li se intocmi dosare de criminali de razboi.

Intr-un context marcat, pe de o parte, de infrangerile armatei germane, pe de alta parte, de manifestarea unei intreceri ad-hoc intre prizonierii de diverse nationalitati in a forma, primii, unitati de voluntari care sa lupte pe frontul antifascist si, nu in ultimul rand, de faptul ca prizonierii unguri conditionau formarea unor astfel de unitati de constituirea unei structuri statale autonome pe teritoriul Transilvanei, un grup de ofiteri romani superiori (intre care locotenent co