Blocata de cenzura de-a lungul „intunecatului deceniu literar noua“, Antologia poetilor tineri. 1978-1982, realizata de regretatul Laurentiu Ulici, a vazut lumina tiparului postum (in 2005, la Editura Muzeul Literaturii Romane). O carte masiva (circa 650 de pagini) si, vom vedea, cu semnificatii aparte.
Alegind drept unice criterii de selectie declarate borna 1950 (toti autorii antologati sint nascuti dupa aceasta data) si gustul estetic (exprimat prin poemele alese si prin spatiul acordat fiecarui autor), criticul incearca strategic sa „traga“ poetii promotiei saptezeciste – al carei subtil promotor a fost – catre prezentul viu, mai exact catre schimbarea de paradigma impusa de fenomenul optzecist, vazind in creatia lor nu atit o „literatura a epuizarii“, o coada de cometa a lirismului naturist-metaforic, afectiv, exuberant si jubilator (aflat „pe val“ in anii ’60), ci un fenomen de tranzitie catre deliricizarea, prozaismul si relativismul ironic-demitizant al celei mai noi promotii.
El vede in metamorfozele literaturii de dupa 1975 „simptomele unui impas“: „Limbajul poetic impus de tinerii lirici ai anilor saizeci (si generalizat prin contaminare la toate generatiile) da semne tot mai vizibile de oboseala“, epuizarea modelului fiind manifesta in proliferarea formulelor manieriste, livresti si calofile. Manierizarea este insa si primul pas catre producerea unui limbaj nou. Desi in principiu „am putea sa consideram promotia ’70 ca pe ultima promotie a unei generatii, iar promotia ’80 ca pe cea dintii promotie a unei noi generatii“, antologia de fata arata contrariul. Criticul amendeaza, cu bune argumente, conceptul de generatie, transformat de tineri in stindard de lupta si fetis: „intemeiata, simplu, pe un criteriu biografic interior, generatia (ca si promotia) ramine in cele din urma o atestare administrativa si sintetica a unei realitati compl
