A trebuit sa vina Traian Basescu ca sa grabeasca o lege urita de intreaga clasa politica aducind tristete in Guvern. Noroc ca exista si un Marko Bela care a alungat durerea scotind, in aplauzele asistentei, dintele infipt in averile demnitarilor.
Dupa aproape un an de chinuri, Guvernul a nascut Agentia Nationala de Integritate. Moasa i-a fost Basescu, venit miercuri cu forcepsul la capatiiul premierului Tariceanu. Este aproape inexplicabil de ce o lege ceruta insistent de UE si vitala pentru un plus de curatenie politica plutea aiurea prin Guvern, desi liderii Coalitiei cazusera de acord asupra formei finale de peste doua saptamini.
Agentia nu se afla pe ordinea de zi a sedintei de miercuri, iar Guvernul, fara interventia forcepsului, ar fi avortat-o mai spre toamna, sub loviturile de stegulet rosu de la Bruxelles.
Cei care au frinat din start proiectul Ministerului Justitiei au fost udemeristii. Si tot Marko Bela a avut miercuri o revelatie in care i s-a aratat cum pot fi pastrate intacte in lege premisele coruptiei: conservind modelul Nastase la capitolul incompatibilitati. Simplu si eficient. In 2003, PSD limita la rudele de gradul I sfera incompatibilitatilor.
De exemplu, unui primar ii era interzis sa semneze contracte cu firma condusa de sotie sau de copii, insa nimic nu-l oprea sa-si fericeasca soacrele, verisorii sau cumnatii pusi pe afaceri cu statul. Acelasi model se aplica ministrilor sau secretarilor de stat.
Proiectul propus de ministrul Macovei extindea masiv sfera incompatibilitatilor pina la rudele de gradul IV. Ar fi absurd sa ne imaginam ca asta ar fi eliminat premisele coruptiei politice, insa ar fi complicat teribil metodele de furt. De ce? Pentru ca, spun o platitudine, puterea corupe. Iar in Romania, accidentul a devenit norma, exceptia - regula, iar furtul - o alta fata a politicii. @N