Intr-o era a tehnologiei, Dragos Lumpan, absolvent al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale", membru al Uniunii Cineastilor din Romania si al Uniunii Artistilor Plastici, alege sa joace impotriva aparatului.
Expozitia sa Fotografii Miscate, de la Galeria Posibila, reprezinta o intorcere catre primitivism, o incercare de a privi lumea spatiilor virtuale, a televiziunii si a cinematografului cu ochii unui om ce are inca incredere in mit. La inceputul acestui nou mileniu al reproductibilitatii, cand aura operei de arta se pierde, cand valoarea de expunere se confrunta cu un nou tip de valoare, valoarea de input sau capacitatea de a fi electronic manipulabil, arta etalandu-si, dupa previziunile ganditorului Walter Benjamin, acel farmec putred al caracterului sau de marfa, Lumpan, licentiatul in Teologie Pastorala Ortodoxa, incearca sa reinvie valoarea de cult.
Expozitia poate fi privita ca un protest, ca o meditatie asupra relatiei dintre om si masina: intr-o lume aflata sub imperiul aleatorului, in care gandirea si simtirea se robotizeaza, Dragos Lumpan pare sa aleaga low tech-ul, tinandu-se totusi departe de esteticile conceptualiste ale fotografiei contemporane. Demersul sau se apropie astfel mai curand de pictorialism decat de deadpan-ul rece si industrial, de citationismul incert si ambiguu sau de migalos premeditatul staged photography, cu a sa incarcatura narativa. Apropierea de pictura este confirmata si de tehnica de expunere aleasa pentru fotografiile sale africane: Lightbox-ul, suport care poate conferi spectaculara prezenta fizica, nu este cu totul o fotografie si nici in intregime un tablou, dar sugereaza experienta amandurora. De altfel, curatorul expozitiei, Matei Caltia, afirma: "Pictura lui Dragos Lumpan are rafinament si tensiune, este o expresie personala a unei plimbari prin Africa eliberata de compl