Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VEST FLASH

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 8 iulie 2006 · ·

Oancea il ataca pe premier

TIMISOARA. Deputatul PNL, Viorel Oancea, a declarat ca premierul trebuia sa il consulte pe Mihai Ungureanu, seful diplomatiei romane, inainte de a discuta public despre retragerea din Irak.

Intrebat daca avand o astfel de pozitie, nu se teme ca ar putea fi si el sanctionat de conducerea PNL, asa cum s-a intamplat cu Ungureanu, Oancea a raspuns: "In PNL inca ne mai putem spune opiniile".

Ministrii Mihai Ungureanu si Sebastian Vladescu, deputatii Raluca Turcan si Cristian Boureanu, precum si senatorul Mircea Cinteza, au fost sanctionati, joi seara, cu avertisment public de catre conducerea PNL, pentru "iesirile" publice ale celor cinci liberali, care au prejudiciat imaginea partidului. (Daniela Ratiu)

Ministrul Afacerilor Externe la Timisoara

TIMISOARA. Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, a declarat ca, in ceea ce priveste avertismentul public primit din partea Biroului Delegatiei Permanente a PNL, nu comenteaza aceasta hotarare, ea fiind "dreptul suveran al biroului”.

Ungureanu a precizat ca nu se hazaredeaza cu declaratiile, deoarece "am nevoie de timp sa decantez situatia in care am fost pusi”, referindu-se si la Vladescu. Ministrul Afacerilor Externe a mai spus ca situatia provocata de declaratiile privind retragerea trupelor romanesti din Irak a nascut foarte multe emoti.

El nu si-ar fi retras declaratiile facute joi, precizand ca "am avut o atitudine fara echivoc, punctul nostru de vedere nu necesita deocamdata comentarii ulterioare”. (Daniela Ratiu)

Casier jefuit

TIMSOARA. Un casier colector de la o casa de schimb valutar din Timisoara a fost jefuit, joi seara, de suma de 28.000 de euro, bani pe care acesta trebuia sa-i transporte cu o masina la sediul firmei. El a fost atacat de un barbat neidentificat care i-a smuls pachetul cu bani din mana, ch

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 55 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Primul weekend în care se schiază pe pârtiile din Sinaia - Pe domeniul schiabil de la 2000 de metri altitudine din Bucegi sunt deschise patru pârtii

News.ro acum o ora
Sfârşitul acestei săptămâni este primul din acest sezon în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Sâmbătă, sunt deschise patru pârtii, iar zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au urcat pentru a profita de zăpadă. Autorităţile din Sinaia au desc

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 51 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Cod galben de vânt în 18 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, sunt vizate total sau parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti. Local şi te

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°