Ultimul razboi de 100 de ani Dorina Hamza, din Dragotenii Bihorului, este educatoare si de mai bine de 20 de ani se mandreste cu operele tesute la razboiul primit mostenire de la bunica sa. Un razboi de 100 de ani. Poate ultimul.Profesorii de vararit - Localnicii ii invata pe englezi arta transformarii pietrei de calcar in var Gura de Rai de la Moneasa - An de an, in tabara vin si copii straini atrasi de obiectivele turisticeNeintelegeri - Marmura, in repausRecidivistul"" Ilie OnicaJurnal - La volan de Caravana In Dragoteni de Bihor nu-i om care sa nu o cunoasca. Nu-i copil care sa nu-i fi trecut prin mana de-ndata ce a implinit varsta de gradinita. Dorina Hamza, caci despre ea este vorba, este educatoare si de mai bine de 20 de ani, tesatoreasa. Iar mandria sa este razboiul de o suta de ani, lasat mostenire de bunica sa.
Femeia cu zambet luminos si plina de viata ne pofteste in casa. Are obrajii rosii si mersul grabit, asemenea omului care nu sta nici o clipa. De cand tot se perinda pe la targuri de arta populara s-a obisnuit cu musafirii curiosi, ba de modul in care se tese o traista, ba cum se incondeiaza oua sau de zecile de poale brodate, spatari sau zadii stranse de pe vremea stramosilor si pastrate cu sfintenie asemenea unei fete mari care-si asteapta alesul.
FURT DE MESERIE. Doamna Dorina are 40 de ani. Si vorba sprintena, la fel ca si mainile care despaturesc rand pe rand cusaturile cele vechi de zeci de ani. In copilarie a vazut ea la bunica din partea mamei cum lua fir cu fir si broda fustele mari, pe clos, cu sort negru in fata, din canepa sanatoasa, pe care aplica bentite cusute cu flori rosii si galbene. N-a crezut nici o clipa ca avea sa duca traditia mai departe, mai ales ca, spune femeia: "Buna nu ne lasa sa intram in camera in care isi tinea lucrurile. Doar cand lucra, si nu era zi sa nu se aseze la razboi, ne strecuram, eu si frate
