Mangalia, paradisul copiilor şi al părinţilor
Dacă o să spuneţi cuiva că vă petreceţi vacanţa de vară la mare la Mangalia, se va uita în mod cert cu privirea aceea, îşi va compune pe dată o mutră pe jumătate şocată, pe jumătate îngrozită (cît de uncool poate să fie cineva pentru a se duce în vacanţă la Mangalia?!), şi vă va apostrofa imediat cu întrebarea: "De ce?". Nu trebuie să vă pierdeţi cu firea sau să vă fîstîciţi în faţa acestei întrebări maliţioase, ci uitaţi-vă drept în ochii agresorului, înfruntaţi-i privirea şi rostiţi răspunsul clar, limpede şi răspicat: "Pentru că acolo e linişte!". Puteţi obţine două tipuri de reacţii: în caz că aveţi copii, veţi fi privit cu înţelegere şi îngăduinţă, în caz că nu aveţi, veţi fi catalogat pe dată drept pensionar sau, mai rău, de-a dreptul boşorog. Dacă Mangalia este ceva (şi, din moment ce se află pe o hartă sub numele de "municipiu", e musai să însemne ceva, măcar pentru noi, locuitorii acestei patrii), atunci se poate spune că e un orăşel liniştit de provincie. Prea liniştit, ar cîrcoti unii, dar să nu-i băgăm în seamă: ori sînt nişte indivizi din aceia cool, ori n-au copii şi, în consecinţă, habar n-au ce bine e să nu-ţi trezească muzica de la terasa de lîngă hotel odrasla de abia (şi cu greu) adormită. Fiind genul acela de orăşel liniştit (unde mai pui că mai are şi o ditamai plaja pe toată lungimea ei), Mangalia este frecventată de un segment de consumatori denumiţi "familişti". Prin urmare, plaja este invadată, încă de la primele ore ale dimineţii, de prichindei de toate vîrstele, mai mici sau mai mari, cu slip sau fără, cu pamperşi sau fără, dar obligatoriu cu pălărioare de soare şi cu un întreg arsenal de bărcuţe, colăcei, găletuşe, lopăţele şi grebluţe colorate. Prichindeii cu pricina, deşi colindă plaja cu mare dezinvoltură, se aventurează de capul lor în apă şi se războiesc din pricina ustensilelor