Unul dintre cei mai buni cunoscatori ai graiului sarbilor din Romania este un prozator de rasa care a renuntat la literatura propriu-zisa din cauza preocuparii rare si profunde pentru mostenirea traditiilor poporului sau.
Numele lui este Stevan Bugarski (n. 1939, Sanmartinul Sarbesc, judetul Timis). Povestea sa literara incepe devreme (a debutat ca elev cu o poezie in revista de limba sarba Kulturni upitnik / Semnul intrebarii cultural, in 1950), a ajuns la proza tarziu (debutul editorial Ono sto se pamti / Ce nu se uita, in 1983). De atunci, in afara de o traducere exceptionala in limba sarba, Cronicile Slavone, Ilirile, Mezanie de Sus si de Jos (carte aparuta la Novi Sad, in 1994), Bugarski a fost pasionat de cercetarea urmelor culturii sarbesti din Banatul romanesc (in primul rand), precum si de traditiile literare din acest spatiu multicultural.
Anul 1982 a fost hotarator pentru activitatea in domeniul monografic. Atunci a fost tiparita prima monografie a literaturii minoritatilor sarbe din aceasta tara, Po Semartonu kroz prostor i vreme / Prin Sanmarton, prin spatiu si timp (Bucuresti, 1982), al carui autor este Stevan Bugarski.
Pana in prezent (singur sau in colaborare cu Svetozar Marcov ori Liubomir Stepanov), a publicat zece monografii, provocand un interes deosebit pentru acest mod de cercetare si pastrare a traditiei. Printre autorii care au practicat acest tip de cercetare se numara Mile Tomici, Tvetco Krstici, Stevan Perinat, Borislav Krstici, Blagoie Ciobotin, Vasa Lupulovici si altii. Mentionam ca inaintasii lui Bugarski au fost Mirco Jivcovici si Sava Ilici.
Cartile de referinta ale lui Stevan Bugarski sunt un volum de proza intitulat Ce nu se uita (in aceasta carte apare si microromanul Trainicie, una dintre cele mai valoroase proze srise in aceasta literatura) si un studiu intitulat Srpsko pravoslavlje u Rumuniji / Ortodox
