Ceasul mamei.
Astazi, cand pasii ei nu se mai aud, cand nu mai are cine sa ma strige, amintirile ma prind in plasa lor de paianjen... Mama s-a nascut la Turda, in Ardeal, si a crescut cu bunica ei si cu niste matusi. La 14 ani, in vara anului 1922, a plecat in America, sa-si cunoasca parintii si fratii mai mici, emigrati impreuna cu multe alte familii de ardeleni in cautarea norocului. A strabatut singura Europa, a trecut peste Atlantic la bordul vaporului "Leviatan", odata cu Regina Maria, printul Nicolae si principesa Ileana. Dupa o luna de zile, a ajuns la Indianapolis. Ultimul tren pana la destinatie l-a pierdut, a luat urmatorul tren, dar asta a insemnat o intarziere de cateva ore, fata de aceea la care era asteptata. Gara s-a golit de calatori, nu au ramas decat doi domni care masurau peronul, in jos si in sus. S-a dus sa-si ia bagajele de la mesagerie, dar nu se putea intelege cu functionarul. Suparata, a bombanit ceva pe romaneste. Din fericire, unul din cei doi domni a auzit-o. Asa si-a cunoscut tatal. Cand au ajuns acasa era noapte, odaile erau luminate si in prag a intampinat-o mama, inconjurata de 9 copii. Dar dupa doi ani, i-a venit dor de locurile natale, de rudele ramase acasa, si s-a intors. Desi biletul a fost pentru dus-intors, n-a mai plecat din tara. Bunicul i-a scris suparat: "In orice padure exista uscaciuni, dar nu credeam ca tu, cea mai mare dintre copii, vei fi uscaciunea". S-a casatorit cu tata, care era oltean, si l-a urmat la Targu-Jiu. Nu a mai fost in Ardeal decat la batranete. Au retinut-o grijile casei, razboiul, inmormantarile a patru copii. Dorul de locurile copilariei a macinat-o tot timpul. Desi a trait 73 de ani in locul de adoptie, nu s-a aclimatizat niciodata in totalitate. A fost o adepta exigenta a lucrului bine facut, energica, demna, dar si cocheta. Dar toate acestea aveau o radacina: credinta. Nu a dat inapoi ni
