In ajunul Festivalului International al Filmului Independent Anonimul (14-19 august crt.), i-am rugat pe doi dintre regizorii care reprezinta, dupa data debutului, cei doi versanti ai Noului Val in filmul romanesc – Cristian Mungiu (Occident, 2002) si Catalin Mitulescu (Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii, 2006) – sa schiteze inceputuri de raspunsuri la citeva intrebari care i-ar putea interesa si pe ceilalti participanti la intilnirea de la Sfintu Gheorghe – Delta.

1. Credeti ca reformarea institutionala a cinematografiei publice ar fi indicata ca tema pentru colocviul „Generatia asteptata“; sau ati privilegia alta tematica?

2. in cazul cind acceptati, fie si partial, tema reformei institutionale, cum apreciati formularea dintr-un articol din Observator cultural, ca in prezent – pe baza Legii tocmai votate in Parlament – din „cele patru roti la caruta cinematografiei publice, doua sint mafiote (UCIN si UARF) si doua fictive (asociatia producatorilor si cea a distribuitorilor)“, Asociatia Cineastilor (tineri) din Romania (ACRO) fiind „a cincea roata la caruta“?

3. Ultimele sesiuni ale concursurilor de proiecte, ale caror comisii au fost compuse dupa formula 4 uniuni + 1 asociatie, s-au desfasurat pe baza unei grile de notare a scenariilor, cu fixarea pe aceasta baza a unui clasament si declararea drept gata de finantare a proiectelor din fruntea clasamentului. Cum ati defini rezultatele acestui sistem de lucru si care ar fi raspunsurile dvs. la criticile formulate in materie (ca e o grila mecanica, sportiv-scolareasca, utila doar preliminar etc.)?

4. La noua ani de cind activitatile cinematografiei publice sint reglementate prin lege, in ce termeni ati caracteriza indeplinirea celei dintii indatoriri legiferate pentru institutia insasi si reiterate pentru organismul de conducere al CNC-ONC-CNC: „elaborarea strategiei si politicilor sec