S-au dat banii pentru reviste. De la stat. De la Ministerul Culturii si Cultelor, indirect, prin Administratia Fondului Cultural National. O comisie de experti, printre care si doua persoane de care nu a auzit nimeni, astfel incat cei evaluati nu pot, la randul lor, sa-i evalueze pe evaluatori, asa cum li se pare normal. Dar nu aceasta e problema.

Problema e daca si de ce mai trebuie sa dea statul bani pentru revistele culturale, literare y compris, atata timp cat publicul nu prea da multi bani pe ele. Devine, zau asa, un mod de a forta mana contribuabilului. Deoarece, tot din buzunarul sau se scot si sumele, infime - sa o spunem, pe care statul catadicseste sa le ofere, in unele cazuri parca-n batjocura, acestor cersetori culturali de care nu mai scapa o data.

Am incercat sa ma fac avocatul diavolului, care in cazul nostru nu e decat expresia majoritatii. Caci, nu-i asa?, majoritatea nu-si manifesta deloc, dar deloc, deloc, deloc, interesul pentru ceea ce s-ar putea citi in aceste reviste, care totusi continua sa apara, in virtutea unei inertii inexplicabile pentru multa lume. Or, cum la putere in tara noastra (unde multe silve fuerunt, ca le-au taiat ba invadatorii rusi, ba cei bastinasi) sunt liberalii, acestia recomandand ca orice sa se faca prin noi insine, revistele s-ar vedea brusc aruncate de pe orice piata, cat de mica, din moment ce au nevoie de sustinere. In alte tari, mai liberale decat a noastra, exceptia de la libertatea salbatica a pietiei este observata cu multa atentie de catre toate guvernarile, de stanga sau de dreapta, in ideea (lor) ca fara cultura, chiar si prizata numai de o minoritate, se duce dracului si identitatea, si limba (uitati-va, mai bine zis ascultati, argoul care se vorbeste azi in public in Romania si care tine loc de limba literara in foarte multe cazuri), iar in cele din urma se va duce dracului chiar si dem