Ma numesc Cristea Ionel si sunt mot de obarsie, din satul Patrutesti, comuna Avram Iancu, jud. Alba, nascut intr-o familie simpla, de tarani care se ocupau cu cresterea animalelor si cu lucrul pamantului.
Aici, la noi, pe dealurile cam sterpe, se cultiva doar cartofi si cereale pentru animale (ovaz, secara, orz). Viata la munte este dura, de aceea maturizarea mea a fost mai rapida, chiar din anii copilariei. Gospodaria familiei s-a sprijinit pe umerii tuturor, de la cel mai mic pana la cel mai mare si mai puternic. Copil fiind, parintii mi-au zis Nelucu, si Nelucu am ramas, astfel ca in clasa intai, nu raspundeam la numele de familie, ci doar la cel de alint. La 12 ani, am ajuns de ma descurcam singur in gospodarie. Cunosteam rostul uneltelor, muncile la camp, in special cositul, dar si uneltele de dogarit. Duminica si in sarbatori, eram dus de bunici si parinti la Sfanta biserica, unde ascultam cu atata drag in suflet toata randuiala desfasurarii slujbei, incat traiam pe deplin fiecare moment, desprinzandu-ma de realitate. Traiam intr-o lume a ingerilor, care simteam ca imi da putere. Ma inalta. Asa m-am hotarat ca dupa terminarea liceului sa urmez o facultate de teologie, sa-I slujesc lui Dumnezeu, sa fiu pastor de suflete, desi in acele vremuri grele ale comunismului era foarte greu de realizat acest vis.
Invatam din greu acasa, la lumina lampii cu gaz sau a lumanarilor, satul nefiind electrificat. Duminica mergeam la biserica si cantam in strana, alaturi de batranii satului. Pregatit cu mintea si sufletul, am izbutit sa dau admitere la Facultatea de teologie si sa fiu admis. Doamne, cat de mare a fost aceasta bucurie a mea! Strigam cu voce tare: "Minunat este Dumnezeu, intru Sfintii Lui!". Dar bucuria avea sa mi se stinga in curand: taxele mari de la facultate, raportate la veniturile foarte mici sau chiar inexistente ale familiei, au facut sa nu
