Sondajele din SUA arată că politica externă a preşedintelui Bush nu se bucură de susţinere, dar, în acelaşi timp, publicul nu prea ştie ce ar trebui pus în locul acestei politici. În primul mandat al preşedintelui, ambiţiile necontrolate ale neoconservatorilor au dus la o politică externă asemănătoare unei maşini cu acceleraţie, dar fără frîne. Era menită să iasă de pe şosea.

Cum ar trebui să-şi folosească America puterea sa fără precedent şi ce rol ar trebui să joace valorile sale în politica externă? Realiştii avertizează că politica externă nu e determinată de valori, dar cu toate astea democraţia şi drepturile omului şi-au găsit loc pe agenda politicii externe americane în ultimele două secole. Partidul Democrat ar putea rezolva această problemă prin adoptarea sugestiei lui Robert Wright şi a altora care promovează "realismul progresiv". Ce ar cuprinde o politică externă realist progresivă? În primul rînd, ar trebui să înţelegem forţa, dar şi limitele puterii americane. SUA este singura superputere a prezentului, ceea ce nu ne îndreptăţeşte să vorbim despre un imperiu sau despre o hegemonie. America poate influenţa, dar nu poate controla ce se întîmplă în diverse părţi ale lumii.

Puterea depinde întotdeauna de context, şi contextul politicii mondiale de astăzi este ca un joc de şah tridimensional. Tabla de sus - a puterii militare - este unipolară; pe tabla de mijloc - a relaţiilor economice - lumea este multipolară, iar pe tabla de jos - cea a relaţiilor transnaţionale - problemele sînt complexe (schimbarea climei, traficul ilegal de droguri, gripa aviară, terorismul etc.) şi puterea se distribuie haotic.

Puterea militară este doar o mică parte a soluţiei şi nu este suficientă pentru a realiza ce se întîmplă pe tabla cea mai de jos, a relaţiilor transnaţionale. Provocările internaţionale impun cooperarea între guverne şi instituţii interna