ZIUA de Cluj a prezentat, in editia din 18 iulie, cateva dintre greutatile cu care se confrunta locuitorii respectivei zone calamitate, aflata la aproximativ doi kilometri de centrul orasului european de cinci stelele Cluj-Napoca.
Bineinteles ca administratia locala nu a luat nici o masura, iar starea strazii Sanatorului s-a agravat.
Oamenii ce locuiesc in zona, batrani si tineri, nu mai cred de mult in promisiunile electorale ale primarului Emil Boc si il invita sa faca o plimbare pe strada lor, cu aceeasi masina cu care a purtat pe bord un pahar de sampanie, cand a testat o strada din municipiu dupa ce a fost reabilitata.
Pamantul de pe strada Sanatorului s-a surpat in multe locuri, unde se poate vedea si teava de gaz metan. De o astfel de portiune de drum nu a mai putut sa treaca, ieri, autospeciala de strans gunoiul. Din aceasta cauza, strada a fost blocata intre orele 11 si 14 . Doua autospeciale similare legate intre ele au incercat, fara succes, sa scoata autovehiculul din groapa.
Intr-un final, acesta si-a continuat traseul, dupa interventia unei autospeciale cu o mica macara. In momentul in care s-a incercat prima oara tractarea masinii, a existat pericolul ca aceasta sa cada pe teava de gaz metan, ceea ce ar fi lasat locuitorii fara gaz un timp si, mai mult, exista pericolul unei explozii.
Atat angajatii firmei de salubrizare, cat si locuitorii de pe Sanatorului i-au cerut reporterului ZIUA de Cluj sa-i arate primarului Emil Boc pe ce drum dezastruos merg in fiecare zi spre casa.
In zona se construiesc numeroase vile si chiar ansambluri rezidentiale, insa numai cu masini de teren se poate ajunge la ele fara ca automobilul sa fie avariat sau sa se impotmoleasca. Problema si mai grava este ca vine toamna, iar locuitorii de pe Sanatorului povestesc cu groaza ce se intampla in acea zona cand plou