Trimestrul II al acestui an a marcat o revenire a pietei farmaceutice. Potrivit raportului Cegedim, al doilea trimestru din 2006 a revigorat tendinta de crestere a pietei totale. In perioada iulie 2005-iunie 2006, valoarea pietei a atins 4,9 miliarde RON. In acelasi interval, pe canale de distributie, piata de retail a crescut puternic, inregistrand o crestere de 20 la suta fata de perioada iulie 2004-iunie 2005. In schimb, ''piata de spital'' a scazut usor (-0,8 la suta) la 1,1 miliarde RON. Pe segmente, produsele cu prescriptie medicala au crescut aproape de valoarea inregistrata de retail (+19,2 la suta), iar cele fara prescriptie medicala au obtinut cea mai buna evolutie (+23 la suta).
''In ceea ce priveste perspectivele, pentru sfarsitul acestui an estimam ca ne vom mentine intre nivelul ratei actuale de crestere (+14,5 la suta) si cea a anului trecut (+18,1 la suta)'', se arata in raportul Cegedim.
Pe tendinta de revenire a cresterii pietei, a fost inregistrata o crestere a majoritatii grupelor terapeutice. Cele mai importante cresteri au inregistrat grupele pentru sistemele cardiovascular, nervos central si musculo-scheletic. In acelasi timp, au existat grupe terapeutice din categoria anti-infectioase sistemice, antineoplazice si imunomodulatoare si pentru tubul digestiv si metabolism, care au inregistrat evolutiile cele mai modeste.
Conform raportului Cegedim, in cazul primilor zece jucatori de pe piata farmaceutica s-a inregistrat o usoara tendinta de consolidare. Ponderea acestor companii farmaceutice a urcat la 54 la suta din total.
Top 20
Pe primul loc se situeaza GlaxoSmithKline (GSK). In perioada iulie 2005 - iunie 2006, vanzarile GSK, inclusiv Europharm, au atins 418,4 milioane RON, reprezentand o cota de piata de 8,4 la suta. In cel de-al doilea trimestru, aceasta companie farmaceutica a realizat vanzari in