Mai intai, faptele: Iranul are un program nuclear de imbogatire a uraniului pentru care foloseste in jur de 160 de centrifuge. Acest program a fost tinut secret vreme de 18 ani. Consiliul de Securitate al ONU a adoptat in iulie o rezolutie prin care cerea Iranului sa inceteze procesul de imbogatire pana la 31 august. In schimbul acestei decizii, Statele Unite si Uniunea Europeana s-au angajat sa ofere Iranului mai multe compensatii economice atractive, inclusiv tehnologie nucleara ce nu poate fi deturnata in scopuri militare. Iranul a refuzat si, mai mult, presedintele Ahmadinejad a declarat sfidator ca "nu va ceda intereselor occidentale". Agentia Internationala pentru Energie Atomica a publicat un raport in care a confirmat ca imbogatirea continua, dar nu a putut confirma, nici infirma ca programul are finalitate militara. Acum, pe plan diplomatic: Presedintele Bush a calificat Iranul drept o amenintare si a confirmat ca Statele Unite vor solicita Consiliului de Securitate impunerea de sanctiuni economice regimului de la Teheran, consecinta fireasca a nerespectarii rezolutiei amintite. Rusia si China nu vor sanctiuni. Uniunea Europeana amana lucrurile, nedeclarand nimic despre sanctiuni, dar pronuntandu-se ferm in favoarea "continuarii dialogului". Dar care dialog? Comentatorul american Robert Kagan - autorul celebrei formule "americanii vin de pe Marte, europenii de pe Venus" - a gasit o noua formula pentru a caracteriza diplomatia europeana - "diplomatia lui Zenon". Unul dintre paradoxurile eleatului spune ca o sageata trasa dintr-un arc nu-si va atinge niciodata tinta pentru ca mai intai trebuie sa parcurga jumatate din distanta, apoi un sfert, o optime, si tot asa la infinit. Prin urmare, nu numai ca nu-si va atinge tinta, dar nici macar nu va parasi niciodata arcul. Ceva de felul acesta se intampla si cu diplomatia europeana care identifica limpede tinta (in