Întîlnirea din Sala Oglinzilor, de la sediul USR, de miercuri 30 august, consacrată raporturilor dintre scriitori şi securitate, i-a dezamăgit pe cei care se aşteptau la dezvăluiri senzaţionale. Am organizat-o, E. Simion şi cu mine, tocmai pentru a protesta contra caracterului senzaţional pe care, în bună parte din cauza presei, l-a luat în ultima vreme desecretizarea dosarelor. Mi s-a părut util să fac auzit glasul breslei într-o problemă importantă pentru noi toţi. Am promis, de altfel, cînd am preluat mandatul de preşedinte, să implic USR în acţiunile societăţii civile. Opiniile exprimate cu ocazia dezbaterii au fost, fireşte, cît se poate de diverse. Nu ne vom opri aici. Vom relua dezbaterea cît de curînd, în aşa fel încît să-şi poată spune părerea cît mai mulţi scriitori. Nu mă pot pronunţa de pe acum în privinţa concluziilor. Ceea ce veţi citi mai jos sînt doar premisele de la care eu însumi am pornit în dezbaterea dosariadei.

Cred că desecretizarea dosarelor era necesară. Mai cred şi că secretizarea lor, cu ani în urmă, va trebui explicată de către cei care au hotărît-o, dacă dorim o deplină clarificare. Consider că s-a început cu stîngul. O dată, fiindcă nu poate fi vorba de a supune desecretizării categorii (politicieni, preoţi, sportivi, scriitori etc.), ci persoane, şi anume pe acelea care ocupă funcţii publice, fie politice, fie administrative, fie spirituale, nicidecum, la grămadă, pe toţi cei care aparţin unei clase socio-profesionale. Ar fi la fel de absurd să cerem dosarele tuturor celor aproape 2500 de membri ai USR, ca şi a le cere pe ale tuturor preoţilor, dascălilor ş.a.m.d. A doua oară, fiindcă dosariada a început cu informatorii, nu cu ofiţerii de securitate şi cu nomenklaturiştii. Informatorii au fost, cei mai mulţi, victime. Puţini dintre ei s-au dovedit şi călăi. Adevăraţii călăi au fost liderii PCR care au ordonat şi ofiţerii d