Partidul Democrat pare a trai in aceasta perioada cea mai fertila epoca a sa. Este, pentru prima data in istoria sa, formatiunea politica aflata in fruntea sondajelor de opinie, controleaza televiziunea nationala si o buna parte din analistii independenti care apar acolo, are alaturi - tot in premiera - un procent semnificativ din societatea civila si se pregateste sa faca parte din cea mai importanta familie politica europeana.

Inca de la nasterea sa, oarecum brutala, in primavara lui 1992 Partidul Democrat (atunci se numea FSN) s-a caracterizat prin pragmatism, nu prin ideologie. N-a aparut ca urmare a adunarii unor oameni cu o credinta asemanatoare, ci ca urmare a plecarii dintr-o structura mai mare a unor oameni cu o anume credinta. Ce a ramas, a fost Partidul Democrat. Forta sa nu au fost nici ideologia, nici organizarea teritoriala, ci oamenii aflati in frunte. Grupul de lideri.

Singurul conflict real intre generatii in politica romaneasca de pana acum a fost fractura dintre tinerii si mai putin tinerii aflati in jurul lui Ion Iliescu la Revolutie si imediat dupa. Tinerii proveniti din sistem au ramas in barca FSN care a devenit PD. Ceilalti au format pe rand FDSN, PDSR si PSD, iar acum nu se mai stie exact ce formeaza, dar asta este o alta poveste. Aceasta evolutie, care nu a fost decisa de ei, a permis membrilor PD (le spunem asa pentru a usura descrierea) sa inventeze o arma politica redutabila pe care au folosit-o pana in prezent cu mare succes: delimitarea.

Exista o pilda amuzanta in Statele Unite. De ce ii iubesc cei din statul Arkansas pe cei din statul Mississippi? Pentru ca, daca n-ar exista statul Mississippi, atunci statul Arkansas ar fi cel mai prost loc din USA. Astfel, e altcineva pe locul acela. Si nimeni nu se osteneste sa pomeneasca al doilea stat din coada, doar pe ultimul. In intreaga sa existenta, PD-ul si-a inventat propri