Pe listele reuşitelor "olimpice" îmi regăsesc destul de rar liceul. Laureaţii internaţionali la matematică sau informatică se recrutează azi de la concurenţa noastră de ieri. Sau din provincie - un semn foarte bun (nu glumesc). Nu judec asta ca pe un simptom al decăderii Colegiului Naţional "Sfîntul Sava" (sau Liceului teoretic "Nicolae Bălcescu", denumirea din anii '70). La trecutu-ţi mare, mare viitor! Cei de azi ştiu că învaţă la un liceu "mare", la fel cum noi îi înţepam pe lăzărişti, amintindu-le că şcoala lor începuse ca secţie a "Sfîntului Sava"!

În clasa a XII-a, m-am trezit cu un nou coleg de bancă (Horia plecase la "Sadoveanu", ca să scape la fizică de fiorosul Geangu). Noul venit avea nume unguresc şi atitudine blajină. Venea de la clasa specială de fizică (pepinieră olimpică), de unde fusese degradat pentru că părinţii lui voiau să emigreze în Australia. În acel an m-am convins că era un tip neobişnuit. Nu era eminent doar la fizică, ci la toate materiile - română, geografie sau istorie. Învăţatul era pentru el natural, logic şi, mai ales, simplu (?!?) Făcea parte din grupul ce mergea constant la toate finalele internaţionale ale olimpiadelor de fizică şi matematică. Acestea se desfăşurau simultan, dar în oraşe diferite, drept care performerii ajunseseră să se intereseze din timp unde e finala, ca să ştie unde să participe. Dacă finala de matematică era la Londra, iar cea de fizică la Sofia, concurau la matematică! Dacă fizica era la Paris şi matematica la Praga, concurau la fizică! Indiferent de materie, ajungeau în finală şi cîştigau. Mai vedeau şi o capitală, inaccesibilă altfel! Din acelaşi grup făcea parte şi o fată, descendenta unei ilustre familii de matematicieni, oameni cu tratate şi teoreme. Era la fel de performantă, ba mai avea şi pasiunea jocului de baschet, foarte popular la LNB! Discuţiile "lor" ne erau adesea incomprehensibile, d