Oameni, animale, case, mănăstiri, sate întregi. Apele au înghiţit tot ce le-a stat în cale. Inundaţiile din ultimii doi ani ne-au trezit la realitate. Lipsa investiţiilor în apărarea Oameni, animale, case, mănăstiri, sate întregi. Apele au înghiţit tot ce le-a stat în cale. Inundaţiile din ultimii doi ani ne-au trezit la realitate. Lipsa investiţiilor în apărarea împotriva inundaţiilor din ultimele două decenii s-a făcut simţită. Lucrurile sunt pe cale să se schimbe, numai anul acesta fiind alocate în regim de urgenţă puţin peste 100 milioane de lei noi.
Mănăstirea dintre ape
Râul Teslui curge molcom pe lângă una dintre cele mai vechi mănăstiri din Dolj. Dar de când ploile mari s-au abătut asupra României, cei 10 călugări care trăiesc la Popânzăleşti au fost nevoiţi să facă faţă, în mai puţin de o lună de zile, la trei valuri de inundaţii. Satul este aşezat mai sus, astfel că nu a fost afectat, dar în mănăstire apa a fost de aproape un metru. Nici un dig nu asigura vreo protecţie. "Mănăstirea a fost înconjurată de apă şi vreo două-trei nopţi am dormit în biserică. Sper să nu mai avem probleme în viitor", spune stareţul mănăstirii. Dar, de când cu apele mari, s-a lucrat pe o porţiune de jumătate de kilometru. Tesluiul a fost pus la respect şi închis între două diguri. "Tăierea de cot, adică îndreptarea albiei şi calibrarea ei, pentru că era sinuoasă, a costat în jur de 6 miliarde de lei", spune Gabi Muller, directorul tehnic al Direcţiei Apelor Jiu.
Cimitirul, protejat cu diguri
În luna ianuarie anul trecut, Drăgoi Gheorghiţa şi-a îngropat fratele în cimitirul din Schitu, tot din Dolj. În februarie, a venit Jiul şi a intrat peste el în mormânt. În sat, 20 de case pot fi oricând afectate din nou. Pornit de la zero, digul care se construieşte pentru a proteja acum satul are aproape jumătate de metru înălţime. Urmează să ajungă