In acest sezon, se poarta scarbele pe tocuri cui. Si cine altcineva in afara de Meryl Streep ar putea sa fie o bitch abisala si sa continue, in acelasi timp, sa ne fie simpatica? Celebra actrita se intoarce cu un rol comic demential, de o inteligenta sfichiuitoare, in Devil Wears Prada. Ea o interpreteaza pe Miranda Priestly, autoritatea fara scrupule a fashion victims-urilor. In film, Miranda exista intr-o lume proprie, in care numai opinia ei conteaza, opinie pe care o livreaza pe bani multi, cu o voce senzuala si usor dezamagita - echivalentul verbal al unui pumn de fier intr-o manusa de catifea. Ceea ce conteaza cel mai mult pentru ea sunt accesoriile - posetele, asistentii personali si oamenii care depind de fiecare cuvant al ei. Ea conduce Runway, o revista-biblie a modei de tipul Vogue (de fapt, deliciosul roman al lui Lauren Weisberger a fost inspirat de anul in care scriitoarea a lucrat ca asistenta personala a Annei Wintour, temutul redactor-sef al Vogue). Detinand cea mai inalta pozitie in haute-couture, ea isi chinuie cu o placere evidenta toti supusii pentru privilegiul de a-i putea inspira parfumul si flerul si a se lasa inspirati de regeasca-i aparitie.

Meryl Streep e fabuloasa - ea interpreteaza totul cu o sclipire vivace-vicioasa. Miranda isi poarta plictisul si dezabuzarea ca pe o manta, una superba, ce-i drept. Pare o creatura draceasca dintr-un univers paralel: e palida si parul ii e stors de orice strop de culoare. Ea o va forta pe Andy Sachs, noua sa asistenta/secretara, sa puna un pret pe sufletul ei, ca apoi sa incerce sa o faca sa-l vanda. Dar Miranda nu e diavolul din legenda faustiana. E mai mult ca un vampir, care incearca s-o aspire pe Andy in lumea ei. Spre lauda lui, filmul nu e interesat de vechiul pact faustian. Regizorul David Frankel si scenarista Aline Brosh McKenna sunt suficient de inteligenti sa lase acel aluziv diavol