Unul dintre ei a izbucnit în plâns atunci când i-a preluat pe cei patru de pe o stradă de la marginea Bagdadului fost subordonate toate forţele". Niciodată nu s-a precizat public identitatea celui pomenit de şeful statului. Numele lui este Adrian Isac.
În momentul eliberării, cei doi îi aşteptau pe cei trei jurnalişti plus Munaf undeva într-o suburbie a Bagdadului. Unul dintre ei plângea şi le-a spus jurnaliştilor să facă şi ei acelaşi lucru. Acesta era Hârşeu. Celălalt, Adrian Isac, era şi el emoţionat, dar nu a uitat să îi reproşeze lui Ovidiu Ohanesian că a scris despre el de rău şi că "şi mama a citit !". Era vorba de un articol în care se vorbea de legăturile lui Isac cu serviciile secrete ruse. La peste un an de la povestea dubioasă a răpirii, generalul Adrian Isac nu mai are o funcţie de prim calibru în SIE, fiind trecut în planul doi. Acum este şef la Direcţia Generală de Cifru şi Mijloace - T.O. Numele lui Isac apare şi într-o altă perioadă a vieţii lui Traian Băsescu. Este vorba de şederea în Belgia, la Anvers, ca şef al agenţiei NAVROM.
La acea vreme, tot în Belgia se aflau Silvian Ionescu şi Adrian Isac, ambii pe posturi diplomatice, dar în realitate cadre ale CIE. După 1990, Isac a ajuns la un moment şef al contraspionajului. Este persoana care l-a promovat pe Silviu Predoiu, actualul nr. 2 în SIE. Despre Isac circulă multe zvonuri şi legende, iar majoritatea îl leagă de PSD.
Negociatorul secret, în mediul privat
Celălalt personaj principal al crizei ostaticilor a fost Octavian Hârşeu, la acea vreme prezentat de Antena 1 ca "misteriosul negociator" în criza jurnaliştilor. Pe seama sa s-au făcut numeroase speculaţii pornind de la declaraţii ale unor foşti colegi ai săi, cum că ar fi avut mai multe identităţi. Hârşeu, care a fost la Bagdad nr. 2 în Ambasada României, nu a negat aceste informaţii.
"Poate m-a chemat şi Popesc