Milioane de baterii de leptopuri retrase de pe piata, pierderi de miliarde de dolari si procese in justie. Acesta este tabloul generat de probleme tehnice inregistrate de Sony, Toshiba anuntand ca ar putea actiona in justitie producatorul
Sony Corp., al doilea producator mondial de bunuri electrocasnice de larg consum, a anuntat ca va retrage 90.000 de baterii aflate in componenta propriei marci Vaio. Dintre acestea, 60.000 vor fi inlocuite in Japonia si 30.000 in China.
Acest nou anunt vine in continuarea chemarii inapoi in fabrica a sute de mii de laptopuri, toate echipate cu baterii marca Sony. Dell Inc., cel mai mare producator mondial de calculatoare personale, a cerut clientilor sai sa returneze 4,1 milioane baterii pentru laptop, in timp ce Apple Computer Inc. a retras de pe piata alte 1,8 milioane baterii. In ambele cazuri bateriile lithium-ion cu probleme au fost produse de Sony Energy Devices Corp., o divizie a grupului Sony Corp.
Oficialii companiei Sony au precizat ca este posibil ca sa mai retraga baterii de pe piata, baterii care echipeaza notebook-urile IBM, Toshiba sau Lenovo. Toshiba a intrat in hora retragerilor de baterii in urma cu doua saptamani, rechemand de pe piata 830.000 de acumulatori produsi de Sony pentru computerele de tip notebook Dynabook, Qosmio, Satellite Portege si Tecra. Toshiba anuntase anterior retragerea altor 340.000 de baterii pentru computerele de tip notebook, insa din cauza altei probleme decat cea legata de supraincalzirea acumulatorilor produsi de Sony.
Companiile Lenovo Group Ltd. (al treilea producator mondial de PC-uri) si IBM au anuntat ca recheama peste 500.000 de acumulatori Sony pentru computere de tip notebook, dupa ce au primit o serie de informatii potrivit carora un computer care utiliza un acumulator litiu-ion produs de Sony a luat foc pe aeroportul international din Los Angeles.