Există morţi fizice şi morţi spirituale; pe cele dintâi le înţeleg, deşi mă îngrijorează - având o explicaţie biologică; dar morţile spirituale sunt de un tragism public şi continuu.
Deşi cuvântul de referinţă e acelaşi (moarte), sensul celui de-al doilea are nuanţă simbolică: mă refer la acele temple de lumină care sunt librăriile.
În cartierul meu, la intersecţia bulevardelor 1 Decembrie şi Th. Pallady, funcţiona, de aproape o jumătate de secol, o librărie primitoare, luminoasă şi încăpătoare, cu acces liber la cărţi, condusă de un personal amabil şi profesionist, unde puteam găsi cele mai multe dintre noutăţile editoriale. Era un spaţiu sugestiv spre înălţare culturală, prin care păşeam domol, citind aici un titlu, răsfoind dincolo un capitol, urmărind o prezentare, până când - în sfârşit - mă hotăram să cumpăr o carte-două. Ca mine procedau mai mulţi intelectuali din vecinătate, elevi de liceu, părinţi îndrumaţi de doamna învăţătoare să cumpere, pentru lectura odraslelor lor, Domnul Trandafir, de Mihail Sadoveanu.
Începusem să ne cunoaştem între noi, aproape că ne împrietenisem: schimbam păreri despre o carte sau alta, ori ne recomandam ultima lectură preferată.
Dar, într-o dimineaţă cenuşie de toamnă, am găsit spaţiul acela, destul de drag, înjumătăţit: în partea cealaltă se amenajase o farmacie.
"Să fie oare oamenii cartierului nostru atât de bolnavi - mă întrebam - încât să solicite o farmacie în plus, deşi mai sunt patru în împrejurimi?"
Pentru mine evenimentul a fost semnul unui început de doliu sufletesc, fiindcă, peste încă alte săptămâni, librăria noastră de cartier a dispărut cu totul: spaţiul eliberat este şi astăzi "în curs de amenajare" şi nu ştim cui va fi repartizat.
Iată de ce trag un semnal de alarmă: pentru moartea lentă a unor librării!
@N_P