Cercetători în domeniul ştiinţei şi al educaţiei din Statele Unite ale Americii au ajuns la concluzia că jocurile video au şi efecte pozitive asupra tinerilor. Apariţia unor jocuri de pe urma Cercetători în domeniul ştiinţei şi al educaţiei din Statele Unite ale Americii au ajuns la concluzia că jocurile video au şi efecte pozitive asupra tinerilor. Apariţia unor jocuri de pe urma cărora se poate învăţa ar duce la redefinirea educaţiei. Specialiştii români spun că există deja câteva astfel de jocuri, iar cererea este din ce în ce mai mare. Ideea a fost lansată de Federaţia Cercetătorilor Americani, care în mod obişnuit se ocupă de chestiuni precum armele nucleare şi secretele guvernamentale. După un an de studii, grupul a făcut propunerea ca guvernul federal să finanţeze producţia de jocuri video, astfel încât acestea să fie transformate în metode serioase de învăţare în şcoli.
Jocurile pregătesc copiii pentru maturitate
Teoria arată că jocurile dezvoltă aptitudini care sunt căutate de angajatori: gândire analitică, spirit de echipă, realizarea unor sarcini multiple şi rezolvarea problemelor sub stres. Spre deosebire de profesori, jocurile nu-şi pierd niciodată răbdarea. "Dacă din aceste jocuri se poate învăţa, atunci este în ordine. Trebuie să fie un joc de strategie, astfel încât să aibă şi un efect colateral de învăţare", ne-a declarat prof. dr. Radu Mihăilescu, de la Spitalul de Psihiatrie "Alexandru Obregia" din Bucureşti. În lume, există mai mult de 45 milioane de console pentru jocurile video. "Dacă nu putem face această trecere spre educaţie, vina ne aparţine", susţine preşedintele federaţiei americane, Henry Kelly.
Generaţia crescută de PC a ajuns la majorat
Doug Lowenstein, preşedintele Asociaţiei de Software de Divertisment, spune că în curând 75 milioane de americani vor avea vârste cuprinse între 10 şi 30 de ani, fiind o întreagă